Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Boagiu: PSD si PNL vor sa fim debitori ai Rusiei si Chinei in UE

Boagiu: PSD si PNL vor sa fim debitori ai Rusiei si Chinei in UE

Vicepresedintele Senatului Anca Boagiu (PDL) sustine ca liderii PSD Victor Ponta si Mircea Geoana, "proptiti, din umbra, de sefii informali ai PSD, Adrian Nastase si Ion Iliescu", doresc sa se ajunga la denuntarea acordului cu FMI, pentru ca Romania sa devina debitoare a Rusiei si Chinei in UE, informeaza Mediafax.

"PSD si PNL vor denuntarea acordului Romaniei cu FMI pentru a transforma tara noastra in debitorul Rusiei si Chinei in Uniunea Europeana", se arata intr-un comunicat al Ancai Boagiu remis, duminica, agentiei MEDIAFAX.

Ea spune ca a luat act cu dezamagire de pozitia "incapatanata" a presedintelui Senatului, Mircea Geoana, de a refuza "chiar si in al doisprezecelea ceas sa intre in legalitate prin convocarea regulamentara a Biroului Permanent al Senatului sambata, 12 iulie, ca prim pas in convocarea Birourilor Permanente reunile ale Parlamentului".


"Prin aceasta decizie discretionara, Mircea Geoana a ales sa joace rolul de pion al PSD si nu de om de stat, asa cum il obliga demnitatea de presedinte al Senatului", se arata in comunicat Ea ii reproseaza lui Geoana declaratiile facute de Ziua Rusiei.


"In ziua in care ar fi trebuit sa asezam procedura motiunii de cenzura in cadrul constitutional, presedintele Senatului ne dadea o noua mostra de iresponsabilitate politica prin dceclaratiile facute la receptia organizata cu ocazia Zilei Nationale a Federatiei Ruse.


A spune, din pozitia de al doilea om in stat, ca relatiile Romaniei cu Federatia Rusa sunt blocate si ca ar trebui sa sa avem mai multa creativitate in deblocarea dialogului politic dintre cele doua state, reprezinta o grava greseala politica ce pune in dificultate tara noastra.


Ii reamintesc domnului Geoana ca relatiile Romaniei cu Federatia Rusa pot fi apreciate ca fiind normale si corecte", se arata in comunicat Boagiu critica si o declaratie facuta de Victor Ponta la Cluj, vineri, potrivt careia o sansa de redresare economica a Romaniei este relatia cu China.


"Presedintele oficial al PSD, Victor Ponta, ne oferea solutia-minune de iesire a Romaniei din criza, prin colaborarea tarii noastre cu China, (ceea ce, nr) ilustreaza cum vad liderii PSD alternativa la actualul guvern condus de Emil Boc, in cazul improbabil in care motiunea de cenzura va fi validata.


Domnul Victor Ponta, in superficialitatea sa politica, nu stie ca relatiile Romaniei cu China sunt excelente si in plina dezvoltare, mai ales in domeniul politic.


Probabil ca domnii Mircea Geoana si Victor Ponta, proptiti, din umbra, de sefii informali ai PSD, Adrian Nastase si Ion Iliescu, vor sa ne spuna ca, odata ajunsi la guvernare, ar denunta acordul Romaniei cu FMI si ar indatora, in schimb, tara, Federatiei Ruse si Chinei", se arata in comunicat.


Ea afirma caAcordul cu FMI este fundamental pentru mentinerea credibilitatii Romaniei pe pietele externe si, implicit, pentru finantarea deficitului bugerar, inclusiv al salariilor si pensiilor.


"Domnii de la PSD, sprijiniti de cei ai PNL, ne propun alternativa de a deveni debitorii Federatiei Ruse si ai Chinei in Uniunea Europeana, cu toate consecintele care decurg dintr-o asemenea situatie. Este strigator la cer cum, la 20 de ani de la evenimentele din Piata Universitatii, PNL, partid care isi declama o descendenta istorica, a ajuns sa fraternizeze cu cei care i-au manipulat pe mineri trimitandu-i sa devasteze sediile partidelor istorice si sa ii bata sangeros pe cei care au iesit in strada pentru a cere o tara libera.


Dupa 20 de ani de la evenimentele tragice din Piata Universitatii, PSD si PNL propun Romaniei revenirea la modelul economic si social impotriva caruia romanii au iesit in strada cu ani in urma", se mai arata in comunicat. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1517 ori
Citeste mai multe despreboagiu debitori rusia china imprumut ue