TVA la alimente scade la 9% de la 1 iunie

Marti, 07 Aprilie 2015, ora 12:30
2113 citiri
TVA la alimente scade la 9% de la 1 iunie

TVA va scadea la 9 la suta la toate alimentele si bauturile nealcoolice, de la 1 iunie, a anuntat, prim-ministrul Victor Ponta.

"In urma discutiilor pe care le-am avut si cu Ministerul de Finante, cu BNR, cu FMI, cu Comisia Europeana, am luat decizia prin care, de la 1 iulie, absolut toate produsele agroalemintare din Romania vor avea o cota de 9 la suta.

Aici se includ si toate bauturile nealcoolice", a declarat Victor Ponta, la debutul sedintei de Guvern.

Acesta a precizat ca masura este "total sustenabila" si ca impactul bugetar este de 5 miliarde de lei pe an, ceea ce statul isi poate permite. Prim ministrul sustine ca deja, pe primul trimestru din acest an, exista incasari suplimentare de 3,3 miliarde de lei, fata de sumele bugetate. Potrivit lui Ponta, fata de un deficit bugetat de 5 milairde de lei, pe primul trimestru avem un excedent de 5 miliarde de lei.

Au existat consultari cu BNR, FMI. Nu ne asteptam la multe felicitari, dar au inteles politica noastra macroeconomica, sustine Victor Ponta.

TVA va fi redusa si la serviciile de alimentatie publica (restaurantelor), premierul adaugand ca sustine si reducerea generala a TVA, la 20 la suta, de la 1 ianuarie 2016. In urma modificarilor, cota medie a TVA in Romania va fi de 17,5 la suta.

"Sper ca exista sprijin in societate pentru aceasta masura. Daca vrea cineva sa marim TVA, sa ne spuna si sa ne certe foarte tare. Ma bucur foarte tare ca dupa 3 ani de munca putem sa ne atingem si acest ultim esential obiectiv din programul de guvernare.

Este o masura de care toti cetatenii Romaniei vor beneficia - si saracul, si bogatul mananca tot o paine sau carne sau beau lapte", a mai spus prim-ministrul, care sustine ca reducerea de 15 procente "trebuie sa se vada in pretul alimentelor".

Ponta a mai spus ca, aplicandu-se la toate elementele din industria agroalimentara si alimentatia publica, masura devine usor de administrat fiscal.

Opozitia acuza

Prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu il acuza pe Victor Ponta ca "face doar un joc de imagine" cu reducerea TVA la 9% pentru produsele alimentare, incepand din 1 iunie.

Premierul desemnat al liberalilor sustine ca Victor Ponta a ajuns la concluzia PNL si si-a dat seama ca nu e sustenabil sa scada TVA generala la 20% din aceasta primavara, ci din ianuarie 2016. Totusi, prim-ministrul s-a angajat intr-un joc de imagine si a redus TVA doar pentru anumite produse, in opinia lui Predoiu.

"Ponta a anuntat initial ca scade TVA la 20% din aceasta primavara. I-am spus ca nu e sustenabil pana in ianuarie 2016, asa cum am trecut in programul de guvernare PNL. Azi ne-a anuntat ca scade TVA doar la anumite alimente si cota generala din... ianuarie 2016. Concluzia: Ponta face doar un joc de imagine atunci cand vorbeste de masuri economice. A ajuns la concluzia noastra", a scris pe Facebook Catalin Predoiu.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#TVA alimente redus, #TVA alimente bauturi nealcooloce redus , #Premier