Cristian Socol: Semnalele din economia reala si tabloul macroeconomic al Romaniei sunt pozitive

Duminica, 15 Decembrie 2013, ora 14:36
1195 citiri
Cristian Socol: Semnalele din economia reala si tabloul macroeconomic al Romaniei sunt pozitive

Economistul Cristian Socol, consilier al prim-ministrului Victor Ponta, considera ca Romania a inregistrat realizari economice importante in ultimul an de guvernare, iar semnalele din economia reala a Romaniei sunt pozitive si demonstreaza ca directia data de mixul de politici fiscale, bugetare si monetare este una de viitor.

"Tabloul macroeconomic al Romaniei arata o consolidare fiscala calitativa, un mix inteligent de politici fiscale, bugetare si monetare. Din acest tablou fac parte realizari importante precum cel mai mare PIB din istoria postdecembrista, una dintre cele mai mari cresteri economice din UE, cel mai mic deficit bugetar de dupa intrarea in UE, cea mai mica rata a inflatiei, cel mai mic deficit de cont curent din perioada postdecembrista, precum si randamentele de minim istoric la imprumuturile interne si externe", a declarat pentru Agerpres consilierul premierului.

Semnalele din economia reala sunt pozitive, Romania a avut cea mai mare crestere a productiei industriale din UE, exporturile sunt la un nivel record, agricultura vine cu productii record, a subliniat economistul Cristian Socol.

In plus, Romania a avut cea mai mare crestere a productiei auto din UE, iar rata de absorbtie a fondurilor europene a crescut la 27%, de patru ori mai mult decat referinta din mai anul trecut.

"De asemenea, ca urmare a recordului de vizite externe efectuate de premierul Romaniei in 2013, investitiile atrase in economie (efective sau angajate pe baza de acorduri si memorandumuri, din surse interne si externe, finantare publica sau privata) vor depasi 10 miliarde de euro pana la sfarsitul anului, cifra record pentru perioada post Revolutie", a declarat consilierul premierului.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Socol economie Romania, #Socol guvernare, #Socol rezultate macroeconomice Romania , #Guvern