Tendinte in materie de SPA: Centrele-ti vor face tratament pe baza ADN-ului

Sambata, 04 Aprilie 2015, ora 00:00
2899 citiri
Tendinte in materie de SPA: Centrele-ti vor face tratament pe baza ADN-ului
Foto: Baltic Hotels Advisor

Sedintele de infrumusetare si relaxare efectuate in centrele SPA de pe tot globul incep sa isi schimbe radical formatul clasic.

De altfel, SPA-urile din toata lumea au un impact major in industria turismului, estimarile facute de experti indicand ca, pana in 2040, 90% din sejururile de lux vor avea o componenta de tratament si relaxare in pachetul de servicii.

Iar accentul pus de terapeutii din ziua de astazi pe eliminarea disconfortului creat de tehnologia digitala sau pe o analiza temeinica a pacientului incepe sa devina tot mai comun, relateaza ziarul The Telegraph.

Proceduri noi

Pentru turistii care ajung in statiunea Baden-Baden din Germania, Villa Stephanie, cel mai modern centru de relaxare din zona, este un adevarat refugiu in fata avalansei tehnologice din viata de zi cu zi.

Complexul are o intreaga armata de medici si terapeuti gata sa iti intocmeasca un program de fitness personalizat, dar, mai presus de toate, are cateva camere de izolare la care tanjesc din ce in ce mai multi pacienti.

Practic, la o apasare de buton, acestea devin impenetrabile pentru undele radio, oferind o izolare de cateva minute sau ore fata de restul lumii digitalizate de afara.

In Caraibe, centrul Body Holiday LeSport din Santa Lucia propune o cunoastere cat mai profunda a fiecarui pacient.

Inainte de inceperea procedurilor, personalul va efectua o analiza ADN pentru fiecare pacient in parte.

Cu ajutorul acesteia se stabilesc dietele si tipurile de exercitii fizice pe care fiecare pacient trebuie sa le urmeze.

Cu o abordare stiintifica de ultima ora vine si Clinica Sha Wellnes din Alicante-Spania.

Aici poti opta pentru tratamente si cure de infrumusetare realizate cu ajutorul celulelor stem recoltate din testul adipos sau maduva.

In fine, daca masurile acestea ti se par prea radicale, poti oricand sa optezi pentru un tratament classic de care sa beneficiezi apoi si in caldura caminului conjugal.

Centrul Four Season Chiang Mai din Tailanda organizeaza cursuri de masaj si alte proceduri terapeutice pentru cuplurile care vor sa invete ceva din aceasta experienta si sa o aplice mai departe.

#proceduri radicale centre spa, #turism centre spa, #tendinte noi centre spa, #turism medical , #Tratamente