Probleme digestive: Cum să ai grijă de sănătatea ta

Joi, 04 Noiembrie 2021, ora 11:21
633 citiri
Probleme digestive: Cum să ai grijă de sănătatea ta
probleme digestive FOTO: piqsels.com

Majoritatea afecțiunilor digestive pot fi tratate cu un regim alimentar special și cu medicamente sau suplimente care pot fi cumpărate la orice farmacie, fără prescripție medicală. Conform specialiștilor, aproximativ 4 din 10 persoane au cel puțin un simptom digestiv la un moment dat, respectiv constipație, diaree, arsuri la stomac sau balonare.

Balonarea și eliminarea gazelor pot fi inconfortabile și jenante. Aerul care se află în tractul digestiv este eliminat inoportun, iar când este un produs secundar al digestiei, poate fi destul de deranjant. Atunci când se acumulează gaz în stomac și intestine, vorbim despre balonare, o situație în care burta este foarte umflată, iar senzația este una de disconfort masiv.

Arsurile la stomac sunt numite și indigestie acidă, fiind o senzație dureroasă, de arsură în mijlocul pieptului sau în partea superioară a stomacului.

Sistemul digestiv descompune alimentele pe care le consumi, în nutrienții de care organismul are nevoie pentru a funcționa. Atunci când sănătatea digestivă este neglijată și corpul tău poate întâmpina probleme în absorbția acestor nutrienți esențiali.

Vestea bună este că există câteva soluții simple pentru multe dintre aceste probleme. De la cărbune activ vegetal și până la sfaturi complete despre cum pot fi prevenite și gestionate problemele digestive, poți citi în continuare, în acest articol cuprinzător.

Alimentele pe care le consumi și stilul de viață pe care în abordezi, pot avea un impact direct asupra sănătății tale digestive. Dacă nu știi de unde să începi, încearcă să urmezi sfaturile de mai jos, pe care să le încorporezi în obiceiurile tale zilnice, pentru ca lucrurile să funcționeze fără probleme.

1. Adoptă o dietă bogată în fibre

Consumul unei diete bogate în fibre, în cereale integrale, legume, fructe și leguminoase, poate îmbunătăți sistemul digestiv. Fibrele ajută la menținerea mișcării alimentelor prin tractul digestiv, făcând mai puțin probabilă apariția constipației.

2. Consumă atât fibre solubile cât și insolubile

Ambele tipuri de fibre sunt importante, deoarece ajută sistemul digestiv în moduri diferite. Fibrele insolubile nu pot fi digerate în organism și, prin urmare, ajută la adaugarea de volum scaunelor. Fibrele solubile atrag apa și pot preveni apariția scaunelor prea lichide.

3. Consumă ceai de mentă

Menta este un remediu clasic pentru greață și indigestie. Unele persoane o preferă și pentru a remedia arsurile la stomac sau refluxul acid.

4. Evită alimentele fermentabile

Acestea sunt tipuri de carbohidrați care pot fi greu de digerat de unele persoane. Dacă te confrunți cu simptome precum crampe abdominale, gaze, balonare sau diaree, eliminarea acestor alimente poate fi benefică.

5. Administrează prebiotice și probiotice

Probioticele sunt acel tip de bacterii și drojdii sănătoase, prezente în mod natural în tractul digestiv. Acestea ajută la menținerea sănătății organismului prin combaterea efectelor unei diete slab nutriționale, a antibioticelor și stresului. În plus, ele pot stimula absorbția nutrienților, descompunerea lactozei și întărirea sistemului imunitar. Prebioticele pot ajuta digestia, acționând ca hrană pentru probiotice, ajutându-le să susțină bacteriile sănătoase din intestin.

6. Evită băuturile carbogazoase

Pe lângă gazul pe care organismul îl produce atunci când digeră alimentele, băuturile carbogazoase pot contribui la apariția balonării și a disconfortului la stomac. De asemenea, poți evita anumite alimente, printre care brocoli, fasolea roșie, ceapa, merele, iaurtul.

7. Limitează consumul de alimente bogate în grăsimi

În general, acestea tind să încetinească procesul digestiv, favorizând apariția constipației.

8 Evită obiceiurile nocive cum sunt fumatul, cofeina în exces sau consumul de alcool

Toate acestea pot interfera cu funcționarea sistemului digestiv și pot duce la probleme precum ulcerul gastric sau arsuri la stomac.

9. Consumă alimente fermentate

Acestea sunt alimente descompuse parțial de către microorganisme precum bacteriile. Aceste microorganisme pot avea beneficii majore asupra sănătății intestinale. Printre aceste alimente se numără: iaurtul probiotic, pâinea cu maia, varza murată sau chefirul.

#digestie, #probleme digestive , #Stiri Viata sanatoasa

Curs valutar

1 EUR = 4.9759 RON

-0.0004

1 USD = 4.5521 RON

0.0144
  1. Reclamații de fraudă în Programul Casa Verde, deoarece bugetul s-a epuizat în timp record. Ce răspunde ministrul Mediului
  2. Cum ar fi putut fi păcălit softul de înregistrare în programul Casa Verde. „Se va folosi pe proprie răspundere”
  3. Record la Casa Verde Fotovoltaice. Bugetul pentru București-Ilfov, epuizat în mai puțin de două minute. Când începe o nouă etapă de înscriere
  4. Cum să organizezi mai multe vacanțe pe an cu un buget redus
  5. Încălzire și energie verde: Cum să îți optimizezi locuința
  6. Vrei să-ți îmbunătățești calitatea somnului? Uite cu ce să începi!
  7. Se încinge lupta! De la cazinourile lui Trump la lupta pentru biroul oval
  8. Îți dorești să ai parte de un somn mai odihnitor? Descoperă TOP 3 sfaturi pentru a dormi mai bine!
  9. Cum să alegi mobilierul ideal pentru living
  10. Ține pasul cu tendințele în mod sustenabil: 5 sfaturi pe care să le urmezi