Care sunt semnele care arata un deficit de minerale

Luni, 03 August 2020, ora 16:49
2075 citiri
Care sunt semnele care arata un deficit de minerale
O buna alimentatie asigura o buna functionare a organismului uman/sursa foto:unsplash.com

Mineralele sunt nutrienti esentiali de care organismul are nevoie, in anumite doze zilnice, pentru a putea functiona corect.

Deficitul de minerale apare atunci cand organismul nu primeste sau nu absoarbe cantitatea necesara.

Aceste doze zilnice pot fi acoperite din alimente, suplimente si produse alimentare imbogatite cu anumite minerale.

Deficitul de minerale poate duce la o varietate de probleme de sanatate, iar fiecare tip de mineral esential in parte are semnele caracteristice.

Prea putin magneziu

Organismul are nevoie de acest mineral pentru sute de reactii chimice care nu se pot desfasura in absenta lui. Magneziul este esential pentru controlul nivelului de glucoza din sange si al tensiunii arteriale.

Functionarea corecta a muschilor si a nervilor, activitatea creierului, gestionarea stresului si a metabolismului energetic implica ioni de magneziu. Aproximativ 60% din magneziul din organism se afla depozitat la nivelul oaselor, iar restul este implicat in procese biochimice din celule.

Semnele care pot indica un deficit de magneziu includ: oboseala cronica, senzatia de slabiciune, lipsa poftei de mancare, varsaturile, amortelile membrelor, furnicaturile, crampele musculare intense, tulburarile de ritm cardiac, tensiunea arteriala crescuta, anxietatea, incapacitatea de a gestiona stresul si emotiile intense, tulburarile de comportament.

Deficitul de magneziu este destul de des intalnit, iar alimentele care contin cantitati mari din acest mineral trebuie incluse constant in dieta. Cele mai bune surse alimentare sunt: migdalele, semintele de dovleac, ciocolata neagra, alunele, dar si cerealele integrale, mai ales ovazul si semintele de in, leguminoasele (fasolea, mazarea, lintea) si bananele.

Deficit de calciu

Calciul este un mineral esential pentru oase si dinti puternici. De asemenea, sustine functionarea corecta a vaselor de sange, a muschilor, nervilor si hormonilor. Sursele naturale de calciu includ in principal: laptele si derivatele din lapte, pestele mic consumat cu tot cu oase, fasolea si mazarea, broccoli si varza, cerealele fortificate, tofu si citricele.

Deficitul de calciu nu produce simptome majore pe termen scurt, dar, daca aportul este constant insuficient, poate duce la reducerea densitatii osoase, care se manifesta prin dureri la nivelul oaselor lungi, deformari si osteoporoza.

Alte manifestari frecvente care pot fi asociate si cu deficitul de calciu sunt: crampele musculare, tulburarile de ritm cardiac, confuzia sau pierderea de memorie, spasmele musculare, unghiile fragile.

Carenta de fier

Mai mult de jumatate din fierul din organism se afla in globulele rosii din sange. Acesta este prins in structura hemoglobinei, proteina care asigura si transporta oxigenul catre celule. Dar fierul este, de asemenea, o parte importanta din structura unor enzime si proteine. Cele mai bune surse de fier sunt carnea si unele leguminoase, cum sunt fasolea sau lintea.

Deficitul de fier provoaca senzatia de slabiciune si oboseala accentuata, lipsa de rezistenta la efort, incapacitate de concentrare, deficit cognitiv, piele palida, durere in piept, ritm cardiac accelerat, cefalee, ameteli, maini si picioare reci, apetit redus.

Lipsa de potasiu

Potasiul este un mineral care functioneaza ca un electrolit. Este vital pentru contractia musculara, pentru activitatea corecta a inimii si pentru transmiterea impulsurilor nervoase. De asemenea, este esential pentru activitatea unor enzime, inclusiv amilaza, care transforma carbohidratii in energie. Cea mai frecventa cauza a deficitului de potasiu este pierderea excesiva de lichide (varsaturi extinse, boli de rinichi sau diuretice).

Cele mai bune surse de potasiu sunt fructele si legumele, cum ar fi bananele, avocado, verdeturile, sfecla, cartofii si prunele, dar si citricele si nucile.

Manifestarile cele mai comune care pot anunta un deficit de potasiu sunt: crampele si slabiciunea musculara, asociate cu balonare, durere abdominala, constipatie, ritm cardiac neregulat.

Prea putin zinc

Zincul joaca un rol important in multe procese metabolice, printre care: sinteza unor proteine, activarea sistemului imunitar, vindecarea ranilor, sinteza ADN-ului si este esential pentru procesele de crestere din copilarie si adolescenta, dar si in cazul femeilor insarcinate.

Zincul se gaseste in alimente de origine animala, mai ales cele de origine marina, dar si in carnea rosie. Alte surse bune de zinc sunt: fasolea, nucile, cerealele integrale, lactatele.

Deficitul de zinc poate provoca pierderea poftei de mancare, absenta gustului si a mirosului, scaderea functiei sistemului imunitar, probleme cutanate si incetinirea proceselor de crestere.

Acestea sunt considerate principalele semne ale deficitului, la care se adauga si diareea fara o alta cauza cunoscuta, pierderea parului si impotenta.

O alimentatie corecta si diversificata asigura necesarul zilnic de minerale esentiale, dar sunt si situatii cand, la recomandarea medicului, poate fi necesara cresterea aportului de minerale cu suplimente alimentare pentru a corecta o carenta si a anula efectele pe care le provoaca.

#lifestyle, #diete, #regim de viata, #retete , #Diete