Președintele ASF, despre City Insurance și Euroins: ”Ambele erau Muma Pădurii”

Luni, 20 Martie 2023, ora 13:11
598 citiri
Președintele ASF, despre City Insurance și Euroins: ”Ambele erau Muma Pădurii”
Nicu Marcu, președintele ASF FOTO Hepta

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Nicu Marcu a declarat luni, 20 martie, la audierea în comisiile de specialitate ale Senatului, că cele două companii City Insurance şi Euroins nu au fost Albă ca Zăpada.

El a adăugat că au fost date amenzi celor două companii de către ASF în valoare de 16 milioane lei într-un an şi jumătate şi au fost cerute două falimente de către Autoritate.

„Când am venit la ASF, City si Euroins deţineau aproape 80% din piaţa RCA. În niciun stat nu exista aşa ceva. Cele două companii au practicat tarife foarte mici nesustenabile, iar companiile serioase s-au retras. La Euroins s-au găsit extrem de multe deficienţe care ne-au determinat să impunem măsuri pe care să le aibă ei de îndeplinit. Controalele au fost dispuse aproape lunar, unele inopinate şi controale permanente, în urma cărora au fost amendate persoane fizice şi juridice şi s-a dus la destituirea conducerii companiei Euroins.

Conducerea Euroins a fost sancționată şi destituită la două, trei luni de când am venit. Am dat amenzi consistente, au luat amenzi de 16 milioane lei cumulate, într-un an de zile şi jumătate. Deci activitatea de supraveghere a ASF a fost una extrem de incisivă, numai că ASF s-a lovit de refuzul companiei de a da documente sau de a da documente neconforme cu realitatea. Aceste societăţi de asigurări sunt conduse după directiva europeană Solvency II care le permite să emită asigurări numai şi numai cu reasigurare. Adică riscurile lor se pot transfera pe reasigurare la un reasigurator, care poate fi inclusiv în Insulele Cayman. Ştiind ce găsisem la City Insurance, ASF a impus companiei Euroins să îşi readucă asiguratorul ca să îl putem să îl controlăm, având în vedere că reasiguratorul era în Insulele Cayman. Astfel, compania şi-a făcut reasiguratorul în Germania, asta făcând posibilă verificarea”, a afirmat Nicu Marcu, luni la audierea în comisiile Senatului.

El a adăugat că falimentele celor două societăţi au fost cerute de către ASF, însă le-a fost dată posibilitatea celor două companii să intre în legalitate.

„La ambele companii se vehiculează ideea că sunt două falimente pe mandatul nostru. Sunt două falimente cerute de noi, pentru că ştiu foarte bine că atunci când am venit, niciuna dintre companii nu era Albă ca Zăpada. Ambele companii erau Muma Pădurii pentru populaţie. Li s-a dat posibilitatea ambelo ...citeste mai departe despre "Președintele ASF, despre City Insurance și Euroins: ”Ambele erau Muma Pădurii”" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Blocarea firmelor care oferă investiții înșelătoare pe internet. Măsurile pe care ASF intenționează să le ia
Blocarea firmelor care oferă investiții înșelătoare pe internet. Măsurile pe care ASF intenționează să le ia
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la un mecanism legislativ prin care își dorelte să blocheze entitățile neautorizate care oferă investiții în mediul online, a...
3 exemple de investiții pentru investitorii cu profil redus de risc
3 exemple de investiții pentru investitorii cu profil redus de risc
Dacă ai reușit să economisești o anumită sumă de bani și cauți soluții de a o multiplica, ai ajuns unde trebuie. Totuși, înainte de a lua o decizie, este important să stabilești ce...
#asf, #city insurance, #faliment euroins , #Stiri Finantare