Care este diferența între parodontită și parodontoză

Ce este parodontita și ce este parodontoza? Parodontita și parodontoza sunt ambele boli ale parodonțiului, dar cauzele, simptomele și tratamentul acestor două boli sunt diferite. Bolile parodontale pot fi observate la până la 90% din populația globală, ceea ce le face să fie cea mai frecventă boală orală.

Putem defini parodontita ca inflamația parodonțiului cauzată de traumatisme diverse (fizic, chimic, termic sau chiar parazitar) și care are ca prim rezultat gingivita, care, netratată în timp, va duce la parodontită.

Gingivita este cea mai ușoară formă de boală parodontală și poate fi întâlnită la până la 90% din populație. Ea reprezintă inflamația gingiilor din cauza acumulării de bacterii și resturi între linia gingiei și dinte, cunoscută și sub numele de placă dentară. Gingivita este o afecțiune reactivă, dar reversibilă, la îmbunătățirea igienei orale a fiecăruia.

Parodontoza este afecțiunea degenerativă a parodonțiului și rezultatul altor factori generali, caracterizată prin resorbția ligamentelor periodonțului și a osului din jurul tuturor dinților. Parodontoza se dezvoltă mai mult la persoanele cu boli cronice ca diabet, osteoporoză sau boli autoimune. Boala începe în regiunile incisivilor și primilor molari. La sfârșitul bolii, alte zone ale arcadelor dentare pot fi implicate. Inițial, gingiile nu sunt inflamate și nu există anomalii sistemice asociate.

Care sunt cauzele apariției acestor boli parodontale

Parodontita este, în general, considerată a fi o consecință a unei interacțiuni nefavorabile gazdă-parazit în care bacteriile sunt determinanții bolii. Cercetătorii încă efectuează numeroase studii pentru a descoperi bacteriile, specifice sau nespecifice, care sunt responsabile de parodontită și diferite forme ale bolii parodontale.

Bolile parodontale apar ca urmare a mai multor factori, inclusiv factori de risc specifici pacientului și igienă orală inadecvată.

Factorii de risc pot fi subdivizați în factori de risc influențabili, inclusiv fumatul, igiena orală deficitară, diabetul zaharat și sarcina și, pe de altă parte, factorii de risc generali, neinfluențabili, cum ar fi vârsta și ereditatea, inclusiv bolile genetice.

Igiena orală joacă un rol semnificativ în inițierea și dezvoltarea bolilor parodontale. Tehnicile necorespunzătoare de igienă orală pot duce la acumularea de bacterii și placă bacteriană pe dinți, inițiind gingivita și potențial progresând spre parodontoză, acumularea în creștere a plăcii bacteriene dentare fiind direct asociată cu creșterea severității și prevalenței bolilor parodontale. Este nevoie de produse de igienă orală adecvate fiecărei nevoi, pentru a menține sănătatea orală, cât mai mult timp.

Cu o igienă orală inadecvată, organismele anaerobe responsabile de progresia bolilor parodontale se pot coloniza în zone mai profunde ale parodonțiului unde își pot manifesta apoi acțiunile distructive. Principalele bacterii găsite în parodontită includ Aggregatibacter actinomycetemcomitans, Porphyromonas gingivalis, Treponema denticola și Tannerella forsythia.

Bacteriile bucale comensale sunt responsabile pentru inițierea și propagarea bolii prin procesul de disbioză sau dezechilibru microbian. Boala se desfășoară ciclic cu perioade de activitate și inactivitate până la momentul în care se iau măsuri terapeutice sau dintele și structurile înconjurătoare sunt distruse de procesul bolii și care poate duce la pierderea dintelui. Pe măsură ce boala parodontală progresează de la gingivită la parodontită, un număr mai mare de organisme anaerobe colonizează pungile parodontale mai profunde.

Pentru ca boala parodontală să apară, nu este necesară prezența unui singur agent patogen parodontal, ci interacțiunea dintre compoziția biofilmului subgingival și răspunsul gazdei, unde factorii gazdă şi nişele specifice joacă un rol important. În biofilmele disbiotice (adică fără un echilibru), există abundență de factori patologici imunostimulatori și factorii lor de virulență, dar și un efect inhibitor redus al bacteriilor comensale, rezultând astfel un răspuns inflamator crescut. În epiteliile gingivale, răspunsurile celulare sunt provocate în special împotriva biofilmelor polimicrobiene.

Să vorbim puțin despre placa bacteriană, acestă comunitate de microorganisme pe care o găsim pe suprafața unui dinte ca biofilm încorporat într-o matrice de polimeri.

Placa dentară se formează printr-o secvență ordonată de evenimente, rezultând o comunitate microbiană bogată în specii, organizată structural și funcțional.

Etapele distincte în formarea plăcii includ:

• formarea peliculei dobândite;
• aderența reversibilă care implică interacțiuni fizico-chimice slabe;
• coaderența care are ca rezultat atașarea colonizatorilor secundari la celulele deja atașate
• multiplicarea și formarea biofilmului

Cel mai important factor de risc influențabil al bolilor parodontale este fumatul. Poate crește riscul de boli parodontale de 5-20 de ori, cu o cotă de 5,4 între fumat și parodontoza cronică. În plus, fumatul este asociat cu niveluri mai mari de pierderi osoase, pungi parodontale profunde asociate cu boala și pierderea dinților, în comparație cu nefumătorii. Pe lângă severitatea crescută a bolilor parodontale, fumatul este asociat și cu o scădere semnificativă a eficacității tratamentelor.

Diabetul zaharat este, de asemenea, o contribuție majoră la bolile parodontale. Această boală este asociată cu anumite procese patologice care cresc degradarea parodontală, cum ar fi vindecarea întârziată a rănilor. La pacienții cu diabet zaharat, boala parodontală severă se corelează cu un risc crescut de mortalitate, în comparație cu pacienții cu boala absentă sau ușoară.

Vârsta este un factor de risc neinfluențabil al bolilor parodontale discutat pe larg în literatura de specialitate. Pacienții în vârstă au un răspuns inflamator mai sever la depunerea plăcii, răspunsul conținând un număr mai mare de celule inflamatorii. Această agregare a celulelor inflamatorii pune persoanele în vârstă la un risc mai mare de a experimenta distrugerea parodonțiului. În plus, deoarece îmbătrânirea este asociată cu o pierdere a dexterității, persoanele în vârstă tind sa aibă o igienă orală deficitară. Acest lucru duce la niveluri mai mari de placă. Mai mult, cercetările au demonstrat o creștere a pierderii atașamentului clinic (reprezentată prin mobilitate dentară și resorbție osoasă accelerată) la persoanele cu vârsta cuprinsă între 60 și 90 de ani, comparativ cu cei sub 50 de ani.

În cele din urmă, s-a demonstrat că mai multe tulburări sistemice legate genetic se manifestă ca boli parodontale. Etiologia dezvoltării bolilor parodontale în cadrul acestor boli sistemice a fost, de asemenea, documentată în literatură. Aceste tulburări includ sindromul Down, sindromul Ehlers-Danlos (tipurile IV și VIII) și boala Crohn.

Care sunt semnele frecvente ale parodontitei și parodontozei

Semnele clinice sunt reduse ca intensitate, intermitente ca evoluție și în general sunt tolerate de majoritatea pacienților, care le suportă fără a solicita, decât rar, o consultație de specialitate, uneori întâmplător, cu ocazia unei suferințe de cauză dentară.

Pacienții diagnosticați cu parodontită vor manifesta în general simptome specifice inflamației țesuturilor moi adiacente dinților (ale gingiei), iar pacienții diagnosticați cu parodontoză vor avea simptome legate de distrucția țesutului osos.

Gingiile sănătoase sunt ferme și roz pal și se potrivesc perfect în jurul dinților. Boala gingiilor este adesea silențioasă, ceea ce înseamnă că simptomele pot să nu apară până în stadiile avansate. Cu toate acestea, semnele de avertizare ale bolii gingiilor includ următoarele:

• gingii roșii, umflate, sensibile sau alte dureri la nivelul cavității bucale
• gingii friabile – sângerări la mâncare, periaj sau folosirea aței dentare – și sensibilitate.

Pe măsură ce boala progresează, pierderea osului va face ca dinții să pară că se lungesc. Dinții cu atașare redusă pot deveni distanțați sau înclinați din cauza impactului forțelor ocluzale repetate asupra dinților instabili. În stadii avansate, dinții pot fi liberi mobili la examinare. Odată cu aceste manifestări pot să apară și următoarele simptome:

• dinți slăbiți sau separați cu apariția de spații între dinți
• respirație urât mirositoare
• masticația este dureroasă
• o schimbare a modului în care dinții tăi se potrivesc atunci când muști
• modificări ale potrivirii protezelor parțiale

Cum tratăm eficient parodontita și parodontoza?

Scopul principal al terapiei parodontale este îmbunătățirea sănătății gingivale a pacientului și conservarea țesuturilor parodontale rămase. Atât factorii locali, cât și încărcătura bacteriană a parodontopatogenilor necesită o reducere, împreună cu corectarea factorilor comportamentali, cum ar fi renunțarea la fumat.

Tratamentul bolii parodontale implică o abordare treptată, începând cu opțiuni mai conservatoare. După evaluarea clinică și radiografică a pacientului, se realizează graficul parodontal împreună cu înregistrarea indicilor parodontali pentru a măsura severitatea și amploarea bolii.

Faza inițială a tratamentului pentru toate formele de parodontoză și parodontită este o curățare dentară profesională, care include detartrajul dinților și planificarea radiculară pentru îndepărtarea plăcii dentare și a tartrului găsit atât deasupra, cât și sub linia gingiei.

O parte majoră a acestei curățări dentare este reprezentată de instrucțiunile de igienă orală oferite de către medicul stomatologic pacientului pentru a-și îmbunătăți rutina de igienă orală la domiciliu prin folosirea produselor de igienă orală corespunzătoare. După finalizarea programului de curățare, pacientul trebuie să se întoarcă la medicul stomatolog pentru o reevaluare a stării parodontale, care implică o examinare ce observă starea parodonțiului și măsoară adâncimile de sondare pentru a vedea dacă procesul bolii a fost oprit. Dacă rezolvarea afecțiunii poate fi confirmată, pacientul trebuie să se întoarcă la dentist pentru curățări regulate programate, deoarece parodontita este o boală cronică care se poate reactiva dacă i se oferă un mediu adecvat.

Revizuirea regulată a terapiei parodontale nechirurgicale este critică, deoarece locurile care nu răspund trebuie tratate prin terapie parodontală chirurgicală urmată de o fază de întreținere parodontală.

Cel mai important management al bolii parodontale este tratamentul factorilor de risc.

Igiena orală inadecvată este unul dintre inițiatorii cheie ai bolii parodontale. Prevenirea practicilor proaste de igienă orală implică promovarea unei igiene orale autoefectuate, precum și întreținerea profesională la intervale regulate, în funcție de riscul individual al pacientului. Auto-îngrijirea recomandată utilizează un regim zilnic în trei pași care include periajul folosind o pastă de dinți adecvată, folosirea aței dentare și clătirea. Produsele de igienă orală trebuie să fie folosite conform recomandării medicului stomatolog, să fie specifice pentru această afecțiune (de exemplu, paste de dinți pentru gingii sensibile, paste de dinți pentru repararea gingiei, apă de gură pentru dinți sensibili etc).

Apa de gură combină diverse ingrediente pentru tratamentul unei varietăți de afecțiuni orale; cu toate acestea, aceste clătiri nu înlocuiesc necesitatea periajului regulat. Sunt utilizate ca adjuvanti la îngrijirea zilnică la domiciliu, prin prevenirea și controlul plăcii supragingivale, gingivitei și mirosului neplăcut oral. Ghidul consumatorului de stomatologie împarte clătirile în trei grupe, după cum urmează: clătirile orale cosmetice pot controla sau reduce temporar halitoza, clătesc resturile bucale, diminuează bacteriile și lasă un gust răcoritor. Cealaltă grupă este reprezentată de clătirile orale terapeutice, care sunt anti-placă și anti-gingivită sau anticarie, iar al treilea grup este clătirea orală naturală/pe bază de plante.

Un alt factor de risc influențabil major care trebuie abordat este fumatul. Fumatul nu numai că s-a dovedit că crește semnificativ riscul de apariție a bolii parodontale, dar este, de asemenea, asociat cu o evoluție mai severă a bolii și un răspuns semnificativ mai scăzut la terapiile parodontale. Legătura dintre fumat și boala parodontală scade odată cu renunțarea la fumat.

Diabetul zaharat are legături bine documentate cu boala parodontală; poate spori distrugerea observată în parodontoză. În plus, controlul slab al glicemiei este legat de progresia crescută a bolii. Nivelurile necontrolate de glucoză sunt asociate cu o mortalitate mai mare dacă pacientul are boală parodontală severă. Prin urmare, managementul diabetului zaharat și al prediabetului zaharat poate fi necesar pentru a îmbunătăți rezultatele terapiei parodontale.

In cazurile de boală parodontală persistentă care este refractară la terapiile non-farmacologice, antibioticele pot fi administrate atât local, cât și sistemic, în funcție de severitatea bolii.

Gluconatul de clorhexidină este un compus antimicrobian comun utilizat ca adjuvant în terapia parodontală. Se administrează în general sub formă de apă de gură, dar poate fi folosit și ca gel, lac și cip subgingival. Folosirea clorhexidinei, pe lângă periajul obișnuit, poate duce la reducerea formării plăcii dentare și, prin urmare, poate fi foarte benefică în tratamentul parodontitei cronice. Cipul cu gluconate de clorhexidină reprezintă un progres relativ nou în farmacoterapia bolii parodontale. Acesta este introdus în buzunarul parodontal după finalizarea curățării și oferă eliberare pe termen lung în zona afectată.

Măsuri de prevenție și diminuare a efectelor bolilor parodontale

Fără îndoială, cel mai important tratament este prevenția primară, care este nu numai cea mai eficientă, ci și cea mai rentabilă metodă de a face față bolii și complicațiilor acesteia. Prevenția primară folosind periuțe de dinți sau alte ajutoare mecanice se realizează de sute de ani. Cea mai bună modalitate de a preveni parodontoza este să urmezi un program de bună igienă orală, unul pe care să-l începi devreme și să-l practici constant de-a lungul vieții.

Igiena orală

Asta înseamnă să te speli pe dinți timp de două minute de cel puțin două ori pe zi - dimineața și înainte de a merge la culcare - și folosirea aței dentare cel puțin o dată pe zi.

Utilizarea aței dentare înainte de periaj vă permite să curățați particulele de alimente și bacteriile slăbite. O igienă orală bună previne dezvoltarea unui mediu în jurul dinților dumneavoastră, care este favorabil bacteriilor specifice ce cauzează boala parodontală.

Vizite regulate la medicul stomatolog

Consultați-vă regulat medicul dentist sau igienistul dentar pentru curățări, de obicei, la fiecare șase până la 12 luni. Dacă aveți factori de risc care vă cresc șansele de a dezvolta parodontită - cum ar fi uscăciunea gurii, luarea anumitor medicamente sau fumatul - este posibil să aveți nevoie de curățare profesională mai des.