Facturile la gaze și curent pe septembrie vor fi emise cu întârziere: ”Când vor veni trei facturi, furnizorii vor oferi şi eşalonare”

Marti, 04 Octombrie 2022, ora 14:44
970 citiri
Facturile la gaze și curent pe septembrie vor fi emise cu întârziere: ”Când vor veni trei facturi, furnizorii vor oferi şi eşalonare”
Facturile la gaze și energie pe luna septembrie, emise cu întârziere FOTO Pixabay

Furnizorii vor întârzia emiterea facturilor privind consumul pe luna septembrie, întrucât nu au avut timp să-şi adapteze softurile de emitere a facturilor, a afirmat, marţi, Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

Ea a explicat că OUG 119/2022 a fost emisă la 1 septembrie, cu aplicabilitate tot de la 1 septembrie, iar furnizorii au nevoie de cel puţin 30 de zile pentru modificarea softurilor.

"Cred că toţi furnizorii vor întâmpina probleme în implementarea noilor criterii de selecţie a beneficiarilor, de aplicare a plafonului la anumite marje de consum, ceea ce este foarte posibil să ducă, în anumite situaţii, la întârzieri. Noi am văzut legea adoptată la 1 septembrie, cu aplicabilitate la 1 septembrie. Este o chestiune pe care am spus-o de mai multe ori: avem nevoie de o perioadă de 30 de zile pentru a opera schimbările", a spus Dărăban.

Furnizorii nu vor întrerupe activitatea de furnizare, a arătat ea.

"Va depinde de la caz la caz. Fiecare furnizor va încerca să fie cât mai puţin afectat, pentru că emiterea cu întârziere a facturii înseamnă o întârziere şi pentru ei în încasări, ceea ce se adaugă la riscurile şi la problemele de acces la lichiditate ale furnizorilor", a precizat reprezentanta ACUE.

Dărăban a sfătuit clienţii care primesc o factură pe două-trei luni, pe care nu o pot plăti dintr-o singură dată, să discute cu furnizorul pentru eşalonarea plăţilor.

"Atunci când vor veni trei facturi, dacă este nevoie, furnizorii vor oferi şi eşalonare", a completat Dărăban. ...citeste mai departe despre "Facturile la gaze și curent pe septembrie vor fi emise cu întârziere: ”Când vor veni trei facturi, furnizorii vor oferi şi eşalonare”" pe Ziare.com

Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Cu ocazia conferinței Google I/O 2024, noua versiune a smartphone-ului Pixel, modelul 8a, face deja valuri înainte de lansarea oficială, datorită unei prezentări video neoficiale care...
Polestar Phone, primul smartphone dedicat posesorilor de mașini electrice? Ce știe să facă
Polestar Phone, primul smartphone dedicat posesorilor de mașini electrice? Ce știe să facă
Polestar, producătorul suedez de mașini electrice, a intrat pe piața dispozitivelor mobile lansând Polestar Phone, un smartphone conceput special pentru posesorii de mașini electrice....
#facturi, #facturi gaze, #facturi energie electrica, #consum gaze Romania , #Stiri Preturi