Ritmul galopant al scumpirilor de pe piața apartamentelor. Cu cât au crescut preţurile în ultimele luni STUDIU

Duminica, 28 August 2022, ora 22:14
481 citiri
Ritmul galopant al scumpirilor de pe piața apartamentelor. Cu cât au crescut preţurile în ultimele luni STUDIU
"Variațiile de preț au fost semnificativ mai mari decât în anii precedenți" FOTO Pixabay.com

Preţurile apartamentelor s-au majorat în toate orașele în al doilea trimestru din 2022, potrivit ultimei analize Imobiliare.ro și Market 360.

"În consonanță cu tendința consemnată la nivel național, variațiile de preț au fost, însă, semnificativ mai mari decât în anii precedenți.

Astfel, în Cluj-Napoca, orașul care se află, de ani buni, înaintea Capitalei în clasamentul prețurilor medii solicitate pe segmentul apartamentelor, așteptările vânzătorilor s-au majorat cu 7,2% în ultimele trei luni, până la o valoare de 2.400 de euro pe metru pătrat util (față de 2.240 euro pe metru pătrat util în trimestrul anterior)", conform studiului.

În contextul accelerării ritmului scumpirilor de pe piața apartamentelor, diferența de preț la 12 luni se situează acum la 27% (comparativ cu aproximativ 21% în trimestrul anterior).

"Cluj-Napoca este, în continuare, singurul mare centru regional al țării în care apartamentele sunt mai scumpe acum cu peste 30% decât în urmă cu doi ani".

În cel de-al doilea trimestru al anului (spre deosebire de primul trimestru), așteptările proprietarilor din București s-au majorat cu 4%, până la 1.720 de euro pe metru pătrat util (de la 1.660 de euro pe metru pătrat util).

"Comparativ cu perioada similară din 2021, apartamentele din Capitală sunt cu 8,8% mai scumpe; față de T2 2008, însă, acest gen de proprietăți sunt cu 19,59% mai ieftine – Capitala având, dintre marile centre regionale analizate, cel mai mult de „recuperat” din declinul provocat de perioada de recesiune.

Ca și în primul trimestru al anului curent, în cel de-al doilea, Brașovul s-a situat în topul clasamentului scumpirilor înregistrate în marile orașe ale țării.

Aici, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente s-a majorat cu 3,6% în decursul a trei luni, ajungând la o valoare de 1.550 de euro pe metru pătrat util (de la 1.500 de euro pe metru pătrat util). Diferența de preț la 12 luni se situează acum la 17,7% (comparativ cu aproximativ 18,9% în trimestrul anterior)".

Evoluția prețurilor la apartamentele din Brașov, din ultimii doi ani este oarecum similară cu cea din Cluj-Napoca, înregistrându-se o creștere de 29,5%, comparativ cu al doilea trimestru din 2020.

La nivel trimestrial, din perspectiva creșterilor prețurilor apartamentelor au mai fost înregistrate următoarele evoluții: Iași (+5,6%), Craiova (+4,9%), Oradea (+4,1% ...citeste mai departe despre "Ritmul galopant al scumpirilor de pe piața apartamentelor. Cu cât au crescut preţurile în ultimele luni STUDIU" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#preturi apartamente, #metru patrat, #Cluj Napoca, #brasov, #Bucuresti, #Iasi, #Timisoara, #imobiliare ro , #Stiri Casa