Îngrijorări majore pentru economia germană în a doua parte a anului. Așteptările economice s-au depreciat în iunie

Vineri, 24 Iunie 2022, ora 14:43
852 citiri
Îngrijorări majore pentru economia germană în a doua parte a anului. Așteptările economice s-au depreciat în iunie

Germania, cel mai puternic motor economic al Uniunii Europene, dă semne de gripare în luna iunie.

Companiile se declară mai puțin mulțumite de situația lor actuală de afaceri, iar așteptările lor au devenit mult mai pesimiste.

Amenințarea penuriei de gaze este de mare îngrijorare pentru economia germană, iar acest lucru se reflectă în așteptările pentru a doua parte a anului.

Scepticism pentru finalul de an

Sentimentul economic pentru economia germană a consemnat în iunie prima înrăutățire după prăbușirea din martie, înregistrată după începerea războiului din Ucraina.

Astfel, sentimentul economic legat de climatul de afaceri din Germania a scăzut în iunie la 92,3 puncte, de la 93 puncte în mai, arată statisticile publicate de Institutul IFO.

În precedentele două luni, aprilie și mai, tendința a fost ușor crescătoare, după prăbușirea până la nivelul de 90,8 puncte din martie, în condițiile în care în februarie, înainte de începerea războiului din Ucraina, nivelul era de 98,6 puncte.

Evoluția este similară în cazul așteptărilor mediului de afaceri, unde indicele IFO a scăzut cu peste un punct, la 85,8 puncte în iunie de la 86,9 puncte în mai.

În martie, indicele legat de așteptările economice a căzut la 84,9 puncte, de la nivelul de 98,3 consemnat înaintea războiului din Ucraina, în februarie.

În ceea ce privește indicele care oglindește actuala situație a economiei germane, în percepția managerilor de companii, a scăzut în iunie la 99,3 puncte de la valoarea de 99,6 puncte în mai. În martie, valoarea indicelui era de 97,2 puncte, față de 98,8 în februarie 2022.

Industria și comerțul, în suferință

În producția industrială, indicele IFO a primit un impact negativ semnificativ în iunie, față de mai. Companiile au apreciat situația actuală ca fiind ceva mai puțin bună.

Mai mult, acestea sunt considerabil mai pesimiste cu privire la a doua jumătate a anului. Una din cele mai mari îngrijorări se face resimțită la nivelul industriei chimice.

Indicele climatului de afaceri a scăzut și în zona comerțului. Întreprinderile sunt mult mai puțin mulțumite de situația lor actuală.

Indicele așteptărilor lor a scăzut la cel mai scăzut nivel din aprilie 2020. Angrosiștii și comercianții cu amănuntul sunt la fel de tulburați când privesc lunile următoare, precizează sursa citată.

În construcții, în schimb, cl ...citeste mai departe despre "Îngrijorări majore pentru economia germană în a doua parte a anului. Așteptările economice s-au depreciat în iunie" pe Ziare.com

#economie Romania , #Stiri Macroeconomie