România a închiriat de la bulgari avioane care aduc ploaia. În ce zone ale țării sunt testate

Miercuri, 27 Aprilie 2022, ora 09:18
957 citiri
România a închiriat de la bulgari avioane care aduc ploaia. În ce zone ale țării sunt testate
Avion în timpul zborului FOTO Pixabay

România a închiriat de la bulgari avioane care aduc ploaia, urmând să achiziționeze 8 astfel de aparate în cazul în care dau rezultate.

În cadrul proiectului pilot, avioanele sunt testate în această perioadă ca soluție la secetă în mai multe județe din Moldova.

Avionul King Air C90 va efectua misiuni de stimulare a precipitațiilor, a declarat Daniel Florea, director operator Centru Antigrindină, pentru Digi24.

Specialiștii de la Centrul Antigrindină din Dancu pun în practică un proiect pilot de creștere a nivelului de precipitații, în caz de secetă.

Pentru asta sunt utilizate cartușe și torțe încărcate cu iodură de argint și cloruri de calciu și natriu.

Când avionul ajunge la înălțimea de zbor necesară, acestea se aprind și disperseaza fumul cu agent de însămânțare, a explicat Daniel Florea.

Sunt aruncate în interiorul norului și astfel se formează nuclee de condensare, apoi picături care se măresc și pică la sol sub formă de ploaie.

În proiect sunt implicate 6 județe din regiunea Moldovei și se va desfășura pentru o perioadă de 10 zile.

O creștere cu 10 - 15% a precipitațiilor în urma intervențiilor asupra norilor este mulțumitoare, a precizat Dan Axinte, manager de proiect.

Dacă rezultatele vor fi mulțumitoare, Ministerul Agriculturii ar urma să achiziționeze 8 astfel de aeronave, care să fie folosite în toată țara.

"Estimativ, prețul maxim al unui avion care îndeplinește anumite condiții - este bimotor, turbo, cu tehnologie de ultima generație -, ne-ar duce în jur la 8 milioane de euro un avion", a menționat Gheorghe Căunei, președinte Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Antigrindină și Creșterea Precipitațiilor.

Proiectul pilot va continua în luna mai în Muntenia și Oltenia. ...citeste mai departe despre "România a închiriat de la bulgari avioane care aduc ploaia. În ce zone ale țării sunt testate" pe Ziare.com

#avioane, #inchiriat, #Bulgaria, #ploi, #seceta, #proiect pilot, #Romania , #Stiri Mediu