25 de ani de la Ziua X, cea care a marcat o întreagă generație în România

Vineri, 15 Aprilie 2022, ora 10:01
1202 citiri
25 de ani de la Ziua X, cea care a marcat o întreagă generație în România

În 15 aprilie 1997, se lansa CONNEX, primul operator de telefonie mobilă din România. A fost un eveniment ce a declanșat o adevărată revoluție, nu doar în modul în care a evoluat tehnologia comunicațiilor la noi, ci și felul în care am început să ne transformăm ca societate.

Pentru că piața de afaceri în România începuse să se dezvolte, e adevărat, cumva sălbatic, era o nevoie atât de mare de comunicare mobilă, în mișcare, încât vânzările au depășit chiar și cele mai optimiste prognoze.

În zilele ce au urmat lansării, când dimineața expații (foarte mulți în perioada de început a companiei) veneau la birou și găseau în fața sediului CBC din strada Nerva Traian coadă destul de lungă, nu înțelegeau ce se întâmplă. Credeau că sunt ceva manifestări împotrivă. Ei bine, nu, erau românii care, așa cum erau obișnuiți din vremea lui Ceaușescu, se așezau de dimineață la coadă, să prindă telefoane celulare...

În acei ani nu existau, ca astăzi, magazine dedicate telefoanelor mobile, sau accesoriilor. Nici măcar nu existau accesorii. Îmi amintesc că, în momentul în care am primit prima cască de telefon și mergeam pe stradă vorbind în cască, comentariile erau de genul "Ia uite, săracu'! După ce că nu aude, mai vorbește și singur pe stradă..."

Starea mobilității comunicațiilor în acei ani era destul de limitată. Până în 1992, nu exista decât telefonul fix. Cele mai multe erau din cele cu disc. Dar nu erau disponibile peste tot, depindea de rețeaua fixă de cabluri trase de PTTR. Eu locuiam atunci într-un bloc nou în zona 13 Septembrie și, dacă voiam să telefonez, trebuia să iau autobuzul 139 până la stația de metro Eroilor, unde găseam în holul de la intrare câteva telefoane publice. Se putea totuși instala, dacă aveai de dat șpagă de 500 de dolari. Pe vremea aia era o sumă imensă pentru mine, așa că.... Abia prin 1993 am avut instalat acasă primul telefon fix. Și eram șmecher, era cu număr internațional.

În 1992, tot în aprilie - ce coincidență! - s-a lansat primul sistem cu pagere din România, prin firma Radiotel. Am fost în firmă de la început și am participat la evenimentul de lansare, ce a avut loc la Palatul Elisabeta, care încă nu fusese retrocedat familiei regale a României și putea fi închiriat pentru diverse ocazii. Pagerul era un mic device, care era, practic un receptor radio. Cineva care dorea să trimită un mesaj ...citeste mai departe despre "25 de ani de la Ziua X, cea care a marcat o întreagă generație în România" pe Ziare.com

#connex, #telecomunicatii, #corporatie, #companie , #Stiri Internet