Amânarea la plată a facturilor către furnizori reprezintă principalul risc pentru 2022, cred specialiștii. Dobânzile ar putea creşte cu peste 50%

Marti, 23 Noiembrie 2021, ora 10:05
823 citiri
Amânarea la plată a facturilor către furnizori reprezintă principalul risc pentru 2022, cred specialiștii. Dobânzile ar putea creşte cu peste 50%
Sectoarele cele mai afectate de pandemie, furnizarea de energie, HoReCa şi producţia textilă sunt cele mai vulnerabile la creşterea dobânzilor FOTO Pexels.com

Continuarea amânării la plată a facturilor către furnizori din cauza creşterii dobânzilor este principalul risc la orizont pentru 2022, a afirmat luni, 22 noiembrie, Iancu Guda, Services Director Coface România.

"Dobânzile o să crească, facturile vor fi plătite mai târziu către furnizori şi riscul sistemic de contagiune de la o afacere la alta credem că este principalul risc la orizont pentru 2022, pentru că automat va pune presiune pe lichiditatea companiilor.

Fără injectare de lichiditate prin măsuri de tipul PNRR cu investiţii, deoarece schemele de subvenţionare nu vor mai fi posibile şi trebuie să reducem deficitul fiscal conform planului, o să fie foarte greu pentru companii să reziste, nu o să mai fie nici aceste scheme de facilitare a accesului la capital cu garanţii emise de stat, probabil că anul viitor nu vor mai fi prelungite, şi credem că acesta este principalul risc", a mai explicat Iancu Guda, la conferinţa de presă Coface privind lansarea studiului Top 500 cele mai puternice companii din Europa Centrală şi de Est.

De asemenea, acesta a explicat că, în contextul permanentizării inflaţiei la peste 5% pe parcursul anului 2022, dobânzile ar putea creşte cu peste 50%, ceea ce înseamnă că firmele cu dificultăţi în rambursarea creditelor vor creşte de la un sfert la o treime.

Acesta a menţionat că sectoarele cele mai afectate de pandemie, furnizarea de energie, HoReCa şi producţia textilă sunt cele mai vulnerabile la creşterea dobânzilor, în timp ce asistenţa socială, serviciile de sănătate şi IT sunt poziţionate mai bine.

Potrivit lui Iancu Guda, capacitatea companiilor de a rezista la scumpirea materiei prime şi mărfuri fără să crească preţul final este de 9,5% şi dacă ar face aceasta ar pierde întreg profitul, ceea ce nu se va întâmpla pentru că "nu este nimeni în business ca să facă activitate de voluntariat".

Acesta a mai adăugat că scumpirea materiei prime şi a mărfurilor se transpune destul de repede şi proporţional în scumpirea preţurilor pentru clienţii finali. ...citeste mai departe despre "Amânarea la plată a facturilor către furnizori reprezintă principalul risc pentru 2022, cred specialiștii. Dobânzile ar putea creşte cu peste 50%" pe Ziare.com

Până când ar putea rămâne tarifele RCA plafonate. Trei milioane de vehicule din România nu au asigurare obligatorie
Până când ar putea rămâne tarifele RCA plafonate. Trei milioane de vehicule din România nu au asigurare obligatorie
Ministerul Finanţelor a propus prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 iunie 2024, în contextul în care există încă probleme nerezolvate în piaţa asigurărilor auto, care se...
#facturi, #plafonare, #Iancu Guda, #pandemie, #inflatie, #dobanzi , #Stiri Macroeconomie