Cursele comerciale și de tranzit, anulate pe aeroportul din Kabul: ”Vă rugăm să nu vă grăbiți spre aeroport”

Luni, 16 August 2021, ora 10:10
749 citiri
Cursele comerciale și de tranzit, anulate pe aeroportul din Kabul: ”Vă rugăm să nu vă grăbiți spre aeroport”
Cetățenii afgani, încercând să părăsească țara FOTO Twitter/ Captura Video Twitter

Zborurile comerciale şi cele de tranzit au fost anulate pe aeroportul din Kabul, unde mii de afgani încearcă să fugă din ţara lor aflată într-un haos total după ce talibanii au preluat puterea, a anunţat luni Autoritatea aviaţiei civile din Afganistan (ACAA).

''Nu vor exista zboruri comerciale care să plece de pe aeroportul Hamid Karzai, pentru a preveni jafurile. Vă rugăm să nu vă grăbiţi spre aeroport", a precizat aceasta într-un mesaj transmis presei.

De asemenea, într-un anunţ adresat aviatorilor pe site-ul său, ACAA a recomandat avioanelor în tranzit să se reorienteze, precizând că spaţiul aerian al Kabulului a fost eliberat pentru militari şi că orice tranzit prin spaţiul aerian al Kabulului va fi necontrolat. Autoritatea a alertat în acest sens şi regiunile de informare a zborurilor din jur care controlează spaţiul aerian, relatează Reuters. Regiunea de informare a zborurilor din Kabul acoperă întregul Afganistan.

Site-ul de urmărire a zborurilor FlightRadar24 a precizat pe contul său de Twitter că un zbor Air India de la Chicago la Delhi şi-a schimbat cursul şi a ieşit din spaţiul aerian al Afganistanului la scurt timp după ce a intrat, în timp ce un zbor Terra Avia de la Baku la Delhi şi-a schimbat, de asemenea, cursul. ...citeste mai departe despre "Cursele comerciale și de tranzit, anulate pe aeroportul din Kabul: ”Vă rugăm să nu vă grăbiți spre aeroport”" pe Ziare.com

#Afganistan, #aeroport Kabul atacat talibani, #talibani , #Stiri International