Olanda acuza Rusia ca a facut scapat un suspect in cazul avionului doborat deasupra Ucrainei

Luni, 02 Decembrie 2019, ora 17:45
1131 citiri

Moscova a "autorizat" un suspect in doborarea zborului MH17, a carui extradare a fost ceruta de Haga, sa se intoarca in estul separatist ucrainean, acuza procuratura olandeza

Parchetul olandez a acuzat luni Moscova de faptul ca a "autorizat" un suspect ucrainean in doborarea zborului MH17 sa paraseasca Rusia si sa se intoarca in estul Ucrainei, refuzand sa aprobe cererea de extradare a acestuia catre Olanda, relateaza AFP.

Volodimir Temah, un fost lider separatist prorus, a fost arestat si predat Rusiei in septembrie, in cadrul unui amplu schimb de priznonieri intre Moscova si Kiev.

Olanda a cerut imediat Rusiei extradarea lui Volodimir Tamah, suspectat de anchetatorii olandezi de faptul ca a fost implicat in doborarea avionului apartinand companiei malaysiene Malaysia Airlines care efectua zborul MH17, in 2014, deasupra estului Ucrainei. Toti cei 283 de pasageri si 15 membri ai echipajului au murit atunci.

"Potrivit presei, Volodimir Temah s-a intors deja la resedinta sa in estul Ucrainei", a denuntat luni parchetul olandez.

"Ministerul Public a conchis ca Rusia l-a autorizat in mod voit pe Volodimir Temah sa paraseasca Federatia rusa si a refuzat sa dea curs cererii olandeze, in timp ce era obligata sa o faca, in virtutea Conventiei Europene a Extradarii", a subliniat el.

Conventia europeana a extradarii a intrat in vigoare in 1957, prin Consiliul Europei (CoE), din care Rusia face parte din 1996.

Potrivit parchetului, Moscova a anuntat ca nu este in masura sa-l localizeze pe acest barbat.

Volodimir Temah, in varsta de 58 de ani, a fost arestat de serviciile secrete ucrainene SBU la domiciliu, in teritoriul aflat pe mana separatistilor proprusi.

El a fost transferat apoi in Rusia, in cadrul unui schimb istoric de prizonieri, in pofida indemnurilor Olandei de a nu-l preda Moscovei.

Trei rusi si un ucrainean urmeaza sa fie judecati in martie 2020, in Olanda, cu privire la rolul pe care l-au jucat in aceasta tragedie.

Probabil ca ei urmeaza sa fie judecati in contumacie, in contextul in care Rusia si Ucraina nu-si extradeaza cetatenii inculpati in strainatate. ...citeste mai departe despre "Olanda acuza Rusia ca a facut scapat un suspect in cazul avionului doborat deasupra Ucrainei" pe Ziare.com

#avion doborat Ucraina, #suspect atac avion , #Stiri International