Vezi cum arata imperiul relaxarii din inima Transilvaniei, unde s-au investit 15 milioane de euro

Joi, 07 Noiembrie 2019, ora 11:30
12951 citiri
Vezi cum arata imperiul relaxarii din inima Transilvaniei, unde s-au investit 15 milioane de euro
Foto: SunGarden Golf & Spa Resort

La doar cativa kilometri de Cluj-Napoca, pasionatii de golf si relaxare "ca afara" au parte de o adevarata surpriza: SunGarden Golf & Spa Resort, un domeniu de 40 de hectare, in care s-au investit 15 milioane de euro, ii asteapta indiferent de sezon.

Aici, la 4 km de localitatea Baciu, omul de afaceri Nicolae Capusan a ales sa construiasca de la zero acest complex, care reflecta pasiunea sa pentru golf, dar si pentru calatorii si relaxare.

Complexul gazduieste si o academie de golf, unde poti invata tainele acestui sport, alaturi de un profesionist in domeniu si avand la dispozitie un teren foarte bine intretinut.

Pe langa aceasta, pasionatii vor gasi si o zona de Driving Range, zona de exersare a loviturilor de lunga distanta si o zona de Putting&Chipping, in care se exerseaza loviturile de scurta distanta.

"Anul acesta putem sa ne mandrim cu un numar mai mare de membri pasionati de golf, aproximativ 50 de persoane. De asemenea, avem competitii locale si nationale, dar si competitii sponsorizate de mare amploare", explica Daniela Martin, Marketing Manager, SunGarden Golf & Spa Resort, pentru Business24.

"Sustinem comunitatea de golf la nivel national, prin promovarea locatiei noastre ca destinatie de golf. Vom adopta si pachete dedicate, care sa includa cazare, golf cu acces pe mai multe terenuri din Transilvania si, bineinteles, relaxarea binemeritata in zona Wellness & Spa", explica Daniela Martin.

Nicolae Capusan a achizitionat acest teren in urma cu multi ani si, treptat, a extins complexul pana la cele 40 de hectare pe care le gestioneaza in prezent.

Ideile de amenajare si modul in care este administrat acest loc vin din inspiratia pe care omul de afaceri a dobandit-o in calatoriile sale. A vizitat, printre altele, Orientul Indepartat, Singapore, America Latina si din fiecare loc a venit cu cate ceva nou pentru acasa.

"SunGarden Golf & Spa Resort, asa cum il vedeti in prezent, s-a nascut din pasiunea pentru a calatori a domnului Nicolae Capusan, proprietarul domeniului si din viziunea dumnealui asupra a ceea ce ar trebui sa insemne o oaza de liniste si relaxare", spune Daniela Martin.

Cand a ales terenul, Nicolae Capusan a mizat pe energia pozitiva a locului si deconectarea totala pe care acesta le ofera. Acestia au fost factorii principali care si-au pus amprenta asupra viziunii sale, atunci cand acesta a achizitionat terenul si a vazut potentialul imens pe care un astfel de loc il poate avea.

Astfel, investitiile totale in SunGarden Golf & Spa Resort au ajuns la 15 milioane de euro, spune Daniela Martin, Marketing Manager SunGarden Golf & Spa Resort, intr-un interviu acordat Business24.

Care au fost cele mai costisitoare elemente si care a fost cea mai mare provocare in tot acest timp?

Cele mai mari investitii au fost facute in zona de Wellness & Spa, unde avem o suprafata de peste 1.400 mp, dar si in cel de golf, complet amenajat pentru a putea practica in conditii excelente acest sport.

Una din provocarile pe care le-am intampinat a fost una ce tine de perceptia acestui loc. Vizitatorii nostri nu ne priveau ca fiind "all season". De aceea, ne-am implicat in mod deosebit in modalitati prin care sa aducem vizitatorilor nostri o gama larga de facilitati, atat in perioada sezonului, cat si extrasezon.

Incepand cu anul acesta am observat ca diferentele pentru gradul de ocupare intre sezon si extrasezon au fost destul de mici, ceea ce ne face sa credem ca ne-am convins oaspetii sa ne viziteze in orice perioada a anului si au inteles ca avem capacitatea de a le oferi un concediu relaxant indiferent de anotimp.

Cum ati descrie colaborarea pe care ati avut-o cu institutiile statului, la acest nivel? Ce ati schimba, daca ati putea?

De-a lungul timpului am avut o relatie foarte buna cu institutiile statului. Avem intotdeauna grija sa ne achitam de obligatiile catre stat in timp util, uneori chiar inainte de termen. Suntem de parere ca, pentru relatiile stabilite cu institutiile statului, este nevoie de reciprocitate si de asumarea pe deplin a responsabilitatilor fiecaruia.

Insa, cand vine vorba de schimbari in acest domeniu, daca ar fi posibil, consideram ca o reducere a taxelor pentru angajatori ar fi mai mult decat necesara.

Suntem de parere ca un astfel de demers ar avea drept consecinta cresterea salariilor.

Mai mult decat atat, salariile mai mari s-ar traduce in o mai buna retentie pe piata fortei de munca, iar acest lucru ar avea impact direct si asupra scaderii procentului de emigrari.

Ce potential are zona in care va aflati pentru atragerea turistilor straini? E loc de noi investitii?

Locul in care este amplasat resortul SunGarden Golf & Spa a fost considerat intotdeauna o oaza de liniste si relaxare. Suprafata acestuia permite noi adaptari si transformari pentru a reda viziunea noastra asupra a ceea ce intelegem prin momente unice de calm si liniste in natura.

Faptul ca oferim servicii premium si ca suntem situati la marginea unui oras intr-o continua expansiune, asa cum este Cluj-Napoca, ne determina sa credem ca ne bucuram de un potential enorm.

Mai mult decat atat, din dorinta de a oferi experiente unice oaspetilor nostri, am creat brandul Transylvania Legends, pe care ne dorim sa il dezvoltam. Astfel oferim turistilor pachete personalizate pentru cei care doresc sa se relaxeze, dar si pentru cei care vor sa includa in vacanta lor si vizite in Transilvania.

Din 2020 vom pune mai puternic accentul si pe ideea de destinatie de golf pentru cei care doresc sa invete sau sa joace golf, de wellbeing cu pachete detox si servicii complete, ce satisfac necesitatea ce se simte tot mai pregnant la nivel national si international, de liniste, deconectare si uniune cu natura, toate acestea vor fi cuprinse si in pachetele Transylvania Legends, Enjoy. Relax. Explore

Ce alte planuri mai aveti pentru acest complex?

Avem o viziunea ampla pentru SunGarden Golf & Spa Resort. Pentru anul 2020 ne propunem sa finalizam un numar de 40 de camere premium, cu o suprafata medie de peste 30 mp, doua sali de conferinta si doua restaurante, dintre care unul de mic-dejun si unul exceptional, A la carte.

In viitor, din dorinta de a oferi cat mai multa intimitate si servicii cat mai personalizate oaspetilor nostri, avem in vedere extinderea prin adaugarea de vile sau apartamente individuale in jurul resortului.

SunGarden Golf & Spa Resort va fi un concept unic in Transilvania, poate chiar in Romania, unde vor fi imbinate multitudinea de servicii personalizate cu unul dintre cele mai frumoase locuri unde te poti relaxa - o adevarata oaza de liniste, intr-o poienita din mijlocul padurii, la doar 15 minute de Cluj-Napoca.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#SunGarden Golf Spa Resort, #resort Cluj, #golf Cluj , #Hoteluri