Salariile profesorilor cresc cu 12,37%, ale sanitarilor cu 11,3%, iar ale functionarilor cu 10,25%

Miercuri, 30 Ianuarie 2008, ora 17:26
1455 citiri
Salariile profesorilor cresc cu 12,37%, ale sanitarilor cu 11,3%, iar ale functionarilor cu 10,25%

Guvernul a majorat salariile din invatamant cu 12,37%, pe cele din sistemul sanitar cu 11,3%, iar pe cele ale functionarilor publici cu 10,25%, majorarile urmand a fi aplicate in doua etape, in aprilie si octombrie, a declarat, miercuri, 30 ianuarie, ministrul muncii, Paul Pacuraru, dupa sedinta Executivului.

Potrivit Memorandumului pentru majorarea salariilor din sistemul bugetar, pentru anul 2008, procentul mediu de crestere a salariilor este de 9,5%, cele mai multe procente obtinand profesorii, respectiv 12,36%, iar cel mai putin militarii, functionarii din penitenciare si personalul din politie si interne, respectiv 4,04%. Totodata, functionarii publici si personalul contractual vor primi, in 2008, salarii mai mari cu 10,25%, iar diplomatii nu vor primi nicio majorare salariala, deoarece veniturile acestora au fost majorate in trimestul patru al anului trecut.

Pacuraru a mai explicat ca, fata de 2004, salariile bugetarilor vor fi crescut, la finele anului 2008, cu valori cuprinse intre 43%, in cazul magistratilor si judecatorilor, si 110%, in cazul diplomatilor. Astfel, comparativ cu 2004, salariile functionarilor publici s-au majorat cu 70%, ale personalului contractual, cu 75% si ale politistilor si angajatilor din interne, cu 54,1%, plus un spor de fidelitate de 14%. Totodata, salariile in invatamant au crescut cu 75,7%, iar pentru personalul medico-sanitar, cu 81,6%.

Pacuraru a mai precizat ca majorarile salariale se vor aplica in doua etape, respectiv din aprilie si din octombrie, si ca procentul de crestere a fost stabilit in functie de inflatie si de productivitatea muncii.

Sindicatele care ii reprezinta pe angajatii din sectorul bugetar au inceput, inca de la finele anului trecut, negocierile pentru majorarile salariale din 2008, dar amenintarile cu greva generala ale sanitarilor, ale cadrelor didactie si ale functionarilor publici au devenit mai pregnante in luna ianuarie, cand, dupa mai multe intalniri cu reprezentantii Guvernului, cele doua parti nu au ajuns la o intelegere. Astfel, desi atat premierul Calin Popescu Tariceanu, cat si ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, au declarat in mai multe randuri ca salariile se vor mari cu un procent format dintr-o singura cifra, sindicalistii au reusit sa scoata, in unele cazuri, majorari mai mari de zece procente. Cu toate acestea, inaintea noilor discutii de miercuri, de la Guvern, pe marginea salariilor bugetarilor, majoritatea angajatilor din sistem amenintau cu greva.

In urma unei intalniri pe care a avut-o, marti seara, cu ministrul muncii, Paul Pacuraru, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex, Vasile Marica, declara ca discutiile au fost "neconstructive", ca majorarile propuse de Guvern sunt "cu mult sub asteptari" si au cerut o noua intalnire, in cursul saptamanii, cu oficialul de la Munca sau cu premierul Tariceanu. Potrivit lui Marica, Guvernul a oferit o crestere salariala cu 4,5%, din aprilie, si cu 5%, din octombrie, in timp ce sindicalistii doresc o majorare cu 20%, incepand cu luna ianuarie. Sindicalistii de la Sed Lex mai doresc renegocierea grilelor de salarizare, pentru a se micsora decalajul dintre salariile maxime si cele minime, precum si reanalizarea politicilor de cresteri salariale la nivel national in sistemul bugetar "pe criterii bazate pe realitati si nu pe criterii politice si electorale", a mai spus Marica.

In cazul in care functionarii publici nu obtin majorarile salariale cerute, liderul sindical a declarat ca vor declansa actiuni de protest la nivel national, care vor culmina cu boicotarea alegerilor locale.

Nici sindicalistii din invatamant nu au iesit multumiti, marti seara, de la discutiile purate cu ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, tot pe tema cresterii salariilor. in timp ce oferta Guvernului a fost ca salariile cadrelor didactice care nu au gradul unu sa se majoreze cu zece procente, din ianuarie, cu sase procente, din aprilie, pentru toti angajatii din invatamant si cu inca noua procente, din octombrie (majorare conditionata de realizarea principalilor indicatori economici), sindicalistii nu renunta la cererea de majorare cu 50%.

"Propunerea Guvernului este sub solicitarile noastre. Trebuie sa se puna accent si pe resursa umana, nu numai pe investitiile materiale", a declarat, la finalul negocierilor, presedintele executiv al Federatiei "Spiru Haret", Marius Nistor. Liderul sindical a spus ca urmeaza sa aiba loc consultari cu membrii federatiei, pentru a stabili actiunile de protest. Sindicalistii considera ca oferta ministerului este de neacceptat si ameninta cu declansarea conflictului de munca si cu greva generala.

Reprezentantii Federatiei Sanitas au semnat, saptamana trecuta, un acord cu Ministerul Sanatatii, care prevede salarii mai mari cu 11% pentru sanitari, dand termen Guvernului pana in data de 31 ianuarie pentru a aproba majorarea salariala. "Sper ca pana in data de 31 ianuarie acordul semnat azi (joia trecuta, n.r.) intre Sanitas si Ministerul Sanatatii va fi pus in vigoare printr-o ordonata de urgenta, altfel vom intra in greva generala", declara atunci presedintele federatiei, Marius Petcu.

Potrivit acordului, sanitarii vor primi o majorare de sase la suta din luna aprilie si cinci la suta din luna octombrie. Liderul Sanitas si-a exprimat speranta ca la finalul urmatoarei sedinte de Guvern sa vada "negru pe alb" ca drepturile negociate vor fi aprobate prin ordonanta de urgenta.

Acordul negociat anterior, in data de 8 ianuarie, intre sindicalisti si reprezentantii Ministerului Sanatatii Publice, care urma sa fie semnat, cuprindea majorarea bugetului alocat sanatatii in anul 2008, cresterea veniturilor personalului din sistemul sanitar si majorarea salariilor de incadrare ale personalului din sanatate cu 12 la suta, in doua etape cu 6 la suta de la 1 ianuarie 2008 si cu 6 la suta de la 1 iulie 2008. Ulterior, Guvernul a deci diminuarea acestor majorari de la 12 la suta la 10 la suta, urmand sa fie facute in lunile aprilie si octombrie. Acordul mai prevede si acordarea a doua prime de stabilitate personalului din sistemul sanitar, una in trimestrul doi si una in trimestrul patru, acordarea unui spor de preventie de 10 la suta pentru personalul de specialitate medico-sanitar si auxiliar sanitar precum si ierarhizarea salariilor de baza la limita minima, pe functii, grade si trepte profesionale.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.