Deficitul bugetar al Romaniei atinge la 3% din PIB in 2008 iar economia creste cu 5 %

Miercuri, 27 Februarie 2008, ora 14:39
1092 citiri
Deficitul bugetar al Romaniei atinge la 3% din PIB in 2008 iar economia creste cu 5 %

Deficitul bugetar al Romaniei ar putea ajunge la 3% din produsul intern brut in acest an, iar principalele amenintari sunt inflatia salariala, mai ales in administratia publica, si ritmul de crestere a creditarii, a declarat editorul regional al Oxford Business Group, Paulius Kuncinas.

"Faptul ca autoritatile au anuntat ca vor sa duca deficitul bugetar spre nivelul de 2% din PIB in acest an este de dorit, dar nu as conta pe asta", a explicat miercuri Kuncinas, la prezentarea raportului anual de tara.


El a adaugat ca obiectivul este cu atat mai greu de atins cu cat 2008 este un an electoral.


Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a declarat, recent, ca vrea sa aduca deficitul bugetar spre 2% din PIB in acest an, iar marti a precizat ca va inainta premierului un plan de reducere a cheltuielilor bugetare cu 1,1 miliarde euro in 2008.


Anul trecut, deficitul bugetar a ajuns la 2,4% din PIB potrivit standardelor romanesti de calcul, respectiv la 2,7% conform standardului european ESA95.

In aceeasi idee, Kuncinas a declarat ca ritmul

de crestere al economiei romanesti va incetini in acest an, pana la

putin peste 5%, pe fondul calmarii consumului, ceea ce indeparteaza

riscurile de supraincalzire.

 

"Ramanem prudent optimisti in privinta cresterii economice din Romania,

dar ne asteptam la o atenuare a acesteia, pe fondul diminuarii cererii

de consum", a explicat Kuncinas.

In

privinta investitiilor straine directe in Romania, specialistul de la

Oxford Business Group a spus ca se asteapta ca acestea sa acopere din

ce in ce mai putin din deficitul de cont curent, de la niveluri de 90%

in 2006, la 40 - 50% in viitor.

Anul

trecut, investitiile straine directe in Romania au scazut cu 22,3% fata

de 2006 pana la 7,069 miliarde euro si au acoperit deficitul balantei

de plati in proportie de 41,9%, potrivit statisticilor bancii centrale.

In acelasi timp, deficitul balantei de plati a Romaniei a avansat cu

66,13% fata de 2006 pana la 16,87 miliarde euro, valoare echivalenta cu

14,3% din produsul intern brut (PIB) estimat pentru 2007.

Ca

volum, Kuncinas a spus ca se asteapta ca investitiile straine in

Romania sa se diminueze in urmatorii ani, tinand cont si de faptul ca,

in anii trecuti, acestea au fost puternic alimentate de privatizari,

mai ales in domeniul bancar si energetic.

"Apetitul pentru investitii in Romania va scadea in 2008, dar aceasta

este o tendinta globala, care poate lucra in doua sensuri. Daca pietele

dezvoltate din Europa si cea americana vor intra intr-o recesiune,

investitorii straini s-ar putea indrepta catre Romania, care este

vazuta ca o piata sigura - si pentru faptul ca este in Uniunea

Europeana. Cu toate acestea, primul val de investitii se va calma", a

mai spus editorul regional al Oxford Business Group.

Ca

tendinta, el a mentionat investitiile la nivel organic, in afacerile

deja existente, dar si proiectele de tip greenfield,

cum este cazul Nokia. Proiectele de tip "greenfield" sunt cele in care

investitia, de exemplu intr-o uzina de productie, este facuta de la

zero, fara a exista deja bransarea la utilitati.

Pentru atragerea investitorilor straini in Romania, Kuncinas a mai

subliniat nevoia de forta de munca bine calificata, "la pretul

potrivit", mai ales in domeniile financiar sau de management al

proiectelor.

Specialistul de la Oxford Business Group a apreciat ca segmentele cele

mai mature ale pietei romanesti sunt, in prezent, cel informatic si de

telecomunicatii si sectorul bancar. Printre cele mai putin dezvoltate

se numara turismul si agricultura.

Potrivit lui Kuncinas, turismul constituie "cea mai mare oportunitate

ratata" pentru economia Romaniei. "Luand in calcul potentialul

geografic al Romaniei, este nevoie de strategie si de stimulare, care

sa aduca veniturile din acest sector la 5-6% din PIB, fata de doar 1-2%

in prezent", a explicat el.

Pe

partea de politici aplicate la nivel macroeconomic, Kuncinas a atras,

la randul sau, atentia asupra nevoii de o inasprire a politicii

fiscale, care sa limiteze cererea agregata, pentru a nu mai adanci

deficitul de cont curent. El a spus insa ca este putin probabil ca

acest lucru sa se intample inainte de alegerile din acest an.

Marti, guvernatorul BNR a atras atentia ca "medicamentul" pentru

corectia deficitului de cont curent nu este neaparat cursul, care joaca

rolul de "adjuvant", ci tocmai controlul cererii agregate, prin

politici fiscale si salariale.