Posta Romana, afectata de restructurari

Marti, 05 Iulie 2011, ora 14:02
2244 citiri
Posta Romana, afectata de restructurari

Ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme, sustine ca la Posta Romana vor fi restructurate aproximativ 2.000 de locuri de munca, din totalul de 34.000 de locuri din prezent, in timp ce la SN Radiocomunicatii vor fi eliminate 450 de posturi, din cele 1.950 existente in prezent.

"In ceea ce priveste Posta Romana procesul a demarat in aceasta saptamana. Avizele sunt luate si vom asista in urmatoarele doua luni la un proces accelerat de restructurare", a afirmat Vreme intr-o conferinta de presa.

In luna iunie Vreme a declarat ca procesul de restructurare a Postei va implica desfiintarea a 7 sucursale, 146 de posturi de conducere si 454 subunitati, proces care va genera economii anuale de pana la 50 milioane de lei.

Anterior, Posta a anuntat ca fiecare salariat al companiei va fi trimis in concediu fara plata cate doua zile in fiecare luna, pana la finele anului.

La compania Radiocomunicatii vor fi restructurate 450 de posturi restructurate, din 1.950 in prezent.

Vreme a precizat ca volumul vanzarilor companiei a crescut in primele cinci luni, iar in prezent companie este pe profit.

Ministrul a anuntat, de asemenea, ca trei centre din subordinea institutiei pe care o conduce - Centrul National de Management al Sistemelor Informatice, Centrul National Romania Digitala si Centrul de Supercomputing vor fi comasate, operatiune care nu presupune desfiintarea de locuri de munca.

"Vom face o comasare intr-un centru de excelenta IT pentru Guvern, in care sa fie dezvoltate solutii informatice care sa opereze principalele platforme de e-guvernare. Aceste centru va deveni un instrument de consultanta pentru alte institutii ale statului in proiecte de dezvoltare a sistemelor informatice", a mai spus ministrul.

#posta romana, #restructurari posta romana, #locuri munca posta romana , #stiri Valerian Vreme