De ce dobanda la creditele in lei nu poate fi 5%?

Marti, 13 Septembrie 2011, ora 10:08
2116 citiri
De ce dobanda la creditele in lei nu poate fi 5%?

BNR mai are doua sedinte de politica monetara in acest an, in septembrie si noiembrie, in cadrul carora ar putea initia masuri de relaxare a politicii monetare. Analistii sustin ca o relaxare a politicii monetare ar putea fi justificata prin cresterea economica, sub potential, doi ani la rand, in 2011 si 2012.

"Inflatia arata mult mai bine. Nu mai este un scenariu incredibil ca BNR sa atinga tinta de inflatie in acest an. Deja este foarte aproape. Pe de alta parte, economia, mai ales cererea externa, incetineste. 

Cresterea economica va fi sub potential doi ani la rand, in 2011 sI 2012, ceea ce ar justifica o relaxare a politicii monetare. BNR ar putea sa incerce sa relaxeze politica monetara, in niciun caz sa o intareasca. 

Este posibil ca banca centrala sa incerce sa relaxeze creditarea in lei prin masuri de politica monetara : reducerea rezervelor minime obligatorii si/sau diminuarea dobanzii-cheie", a comentat Lucian Anghel, economistul-sef al BCR, citat de Ziarul Financiar.

Pe fondul scaderii inflatiei si a cresterii economice dezamagitoare, banca centrala ar putea sa dea in septembrie un semnal de relaxare a politicii monetare, pentru ca in ultimul trimestru din acest an sau cel tarziu in primele trei luni din 2012 sa inceapa scaderea dobanzii-cheie, anticipau in august, analistii JP Morgan si Barclays

De altfel, Romania are o sansa istorica, de a reduce inflatia la niveluri de sub 3% in urmatorii ani, dupa cum a declarat recent economistul-sef al BNR Valentin Lazea.

Acest scenariu va fi posibil daca politica monetara a BNR va fi sprijinita ferm de politicile fiscale si salariale.

Banca Nationala tinteste pentru acest an o inflatie de 2-4%. La inceputul lunii august banca centrala a revizuit in scadere prognoza de inflatie pentru acest an, de la 5,1% la 4,6%, si prognoza pentru 2012, de la 3,6% la 3,5%.

#dobanda, #credite lei, #inflatie lazea, #lazea, #inflatie , #stiri Valentin Lazea