Vacanta de lux: Un sejur pe cel mai mare vas de croaziera din lume costa 1.700 de euro

Luni, 01 Aprilie 2013, ora 14:51
11936 citiri
Vacanta de lux: Un sejur pe cel mai mare vas de croaziera din lume costa 1.700 de euro

Royal Caribbean International estimeaza ca va vinde in Romania minim 600 de locuri pentru croaziere in Mediterana efectuate cu cel mai mare vas de acest tip din lume, pretul mediu pentru o astfel de calatorie fiind de 1.700 de euro pentru doua persoane.

Vasul Oasis of the Seas va naviga in Europa in toamna anului 2014, iar rezervarile se pot face incepand cu data de 11 aprilie.

"Chiar daca nava are 5.400 cabine, fiind pentru prima oara in Mediterana va fi extrem de solicitata. Un pachet mediu de 7 zile, pentru doua persoane, este de circa 1.700 de euro. Cel mai scump pachet - o cabina owner suite pentru trei persoane - costa 15.000 de euro. Estimam ca in acest an vor fi vandute minimum 300 cabine duble pentru croazierele din Mediterana", a declarat Nicolae Demetriade, presedintele World Travel, care reprezinta in Romania Royal Caribbean International.

Vasul va naviga in Oceanul Atlantic si pe Mediterana de Vest, iar pasagerii vor beneficia de o serie de facilitati introduse in exclusivitate pe vas. Printre acestea o tiroliana de 25 metri care traverseaza vasul, un carusel lucrat manual, musical-uri gen Broadway, prima cafenea Starbucks pe mare si un parc cu peste 12.000 de specii de arbori si plante naturale.

Demetriade estimeaza ca pe navele de croaziera in acest an vor calatori peste 17.000 pasageri romani, in crestere fata de anii anteriori.

#vas croaziera, #vacante vas croaziere, #pret sejur vas croaziera , #Vacanta de lux