Regata Black Sea Sailing a inceput. Convinge-te ca vrei un iaht

Sambata, 28 Iulie 2012, ora 00:00
3544 citiri
Regata Black Sea Sailing a inceput. Convinge-te ca vrei un iaht

Trofeul Black Sea Sailing isi desfasoara cea de-a doua regata in acest weekend, iar organizatorii te asteapta cu 25 de veliere ce se vor alinia la startul competitiei. Vino si tu, sambata si duminica, sa te relaxezi privind iahting adevarat, intre Eforie Nord si Vama Veche.

Daca nu ai inca o ambarcatiune, dar esti tentat sa investesti intr-una, Business24 a stat de vorba cu Adrian Nita, director general Black Sea Sailing Association, asociatia proprietarilor de barci din Romania.

Acesta iti spune tot ce presupune aceasta pasiune, de la investii, la modalitati de amortizare a investitiei si variante in care poti achizitiona un iaht, cat mai inteligent.

Cat costa pasiunea pentru iahturi

"Activitatea de yachting presupune o investitie initiala intr-o barca mai mica, eventual la mana a doua. Bugetul pentru o asemenea barca trebuie sa fie undeva pe la 15.000-25.000 de euro, achizitie care poate sa fie facuta in comun de catre mai multi pasionati de yachting", a declarat Adrian Nita.

Investitiei initiale, de 25.000 de euro, i s-ar mai adauga ulterior inca 15.000 de euro in vele si manevre de "racing".

"Cu cei 40.000 de euro se pot antrena si participa o perioada de patru ani, probabil, pana vor ajunge la concluzia ca vor mai mult de atat", spune Nita.

Iahtul de agrement este mai scump

Recomandarile prezentate pana acum sunt pentru yachtingul de competitie. Pentru varianta de agrement, investitia initiala trebuie sa fie mai mare, pentru ca dimensiunea si confortul sunt criterii mai importante.

Potrivit lui Nita, un iaht second hand bun costa aproximativ 55.000 de euro, iar o barca noua costa in jur de 80.000 de euro. Intretinerea barcii costa in jur de 3.000 de euro pe an.

"Spre deosebire de varianta competitionala directia de cruising se amortizeaza relativ repede, prin concediile facute la bordul velierului si eventual inchirierea acestuia", spune reprezentantul Black Sea Sailing Association.

Preturile pentru inchirierea unui velier in Romania, cu tot cu skipper, sunt de la 400 la 1.500 de euro pe zi, in functie de lungime si de varsta velierului, precum si de perioada de inchiriere.

#preturi iahturi Romania, #preturi veliere Romania, #regata Black Sea Sailing, #pasiune iaht preturi , #Stiri Vacanta