Cât te costă să faci Revelionul 2022 în România. La munte sau la mare, prețurile devin tot mai piperate

Marti, 21 Septembrie 2021, ora 06:11
776 citiri
Cât te costă să faci Revelionul 2022 în România. La munte sau la mare, prețurile devin tot mai piperate
Ofertele de Revelion, deja disponibile FOTO Pixabay

De cum se termină vara, românii se gândesc deja la cum își vor petrece sărbătorile. Ca de obicei, nici nu se instalează bine toamna, că încep căutările unei locații potrivite pentru revelion. Cei mai mulți preferă cabanele la munte, dar asta nu înseamnă că petrecerea nu se poate muta și pe litoral.

Ofertele au început deja să curgă, iar prețurile vor deveni tot mai piperate pe măsură ce se apropie noaptea dintre ani.

Revelionul la munte

De exemplu, pentru o casă situată în stațiunea balneară Sovata, în județul Mureș, cu o capacitate de cinci camere, fiecare cu baie proprie, trebuie să scoateți din buzunar 6.900 de lei, asta pentru 3-4 nopți.

O altă cabană, situată la poalele Munților Bihor, ajunge la 9.900 de lei pentru trei nopți. Dispune de șapte camere, cu trei băi, capacitatea de cazare fiind de 20 de persoane.

O vilă în Zamora Bușteni, cu o capacitate de 10 persoane, costă 10.000 de lei, pentru patru nopți.

De menționat că prețurile sunt strict pentru închirierea spațiului, fără să fie incluse alte servicii, cum ar fi masa.

Există oferte și pentru cei care nu își doresc să petreacă cu un grup de prieteni, ci preferă un sejur în doi la hotel, unde petrecerea, activitățile și mesele să fie organizate de gazde.

De exemplu, un hotel din Sinaia ce organizează petrecerea de Revelion cere, pentru două persoane, 1.060 de euro pentru o cameră dublă, fiind vorba despre un sejur de patru nopți.

Un alt hotel aflat în Păltiniș, în Mărginimea Sibiului, cere, pentru o cameră dublă standard, într-un sejur de patru nopți, 9.729 de lei.

Revelionul la mare

Litoralul rămâne o opțiune și în afara sezonului estival, iar noaptea de Anul Nou nu face excepție.

De exemplu, un hotel din Mamaia cere, pentru un sejur de 3 nopți, pentru două persoane, 4.497 de lei.

Un alt hotel, situat în Eforie Nord, cere pentru un sejur de 4 nopți, pentru două persoane, 3.720 de lei.

Pentru închirierea unei vile în localitatea Corbu, cu 9 camere și maximum 25 de locuri disponibile, trebuie să scoateți din buzunar 7.700 de lei pentru trei nopți. Nu este inclusă și masa.

O variantă poate să fie și Deltă Dunării. De exemplu, un hotel situat în Sfântul Gheorghe, ce organizează petrecere și masă de revelion, cere pentru un sejur de 4 nopți, pentru două persoane, 4.307 lei. ...citeste mai departe despre "Cât te costă să faci Revelionul 2022 în România. La munte sau la mare, prețurile devin tot mai piperate" pe Ziare.com

#Revelion, #oferte Revelion, #mare, #munte, #cazare , #Stiri Vacanta