Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

De ce e mult mai bine să pleci în străinătate cu pașaportul, chiar dacă ai carte de identitate

De ce e mult mai bine să pleci în străinătate cu pașaportul, chiar dacă ai carte de identitate

Cartea de identitate permite cetățenilor români să circule aproape în toată Europa, puține fiind țările care nu acceptă acest act.

Chiar și așa însă, la călătoriile care se efectuează cu avionul, o variantă mult mai inspirată este să ai și pașaportul la tine.

De ce? Pentru că așa poți câștiga timp prețios la destinație. Aproape toate aeroporturile au și porţi de control automat al paşapoartelor iar pasagerii cu paşapoarte biometrice nu vor mai sta la cozi și nu vor mai ajunge față în față cu polițiștii de frontieră, care le verifică actele. Pur și simplu îți scanezi singur pașaportul, după care se face o recunoaștere facială, întreaga procedură durând câteva secunde.

În cele mai multe cazuri, cozile de la ghișeu sunt foarte mari, controlul fiind îngreunat și de actele cerute de restricțiile pandemiei, în veme la porțile pentru pașapoarte biometrice stau, de regulă, foarte puține persoane. În acest fel, mai ales în situația actuală, a aglomerării aeroporturilor, timpul de a așteptare pentru a intra în țara respectivă se reduce simțitor.

...citeste mai departe despre "De ce e mult mai bine să pleci în străinătate cu pașaportul, chiar dacă ai carte de identitate" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 462 ori