5 destinații de vacanță pentru tine și prietenii tăi

Joi, 04 August 2022, ora 17:55
472 citiri
5 destinații de vacanță pentru tine și prietenii tăi
FOTO: shutterstock.com

Încă nu te-ai hotărât ce destinație s-ar potrivi grupului tău de prieteni? În ciuda popularității călătoriilor în grup, planificarea unor astfel de vacanțe nu este deloc ușoară.

Suntem cu toții conștienți de faptul că destinații precum Paris și Veneția sunt ideale pentru cuplurile de îndrăgostiți, mai ales pentru cererile în căsătorie și că Roma este perfectă pentru familii. Probabil te-ai gândit deja la aceste variante. Dar iată că există destinații care sunt ideale pentru tine și prietenii tăi:

1. Amsterdam, Olanda

Ce poate fi mai „cool” decât o vacanță în Amsterdam pentru tine și prietenii tăi? Fiind capitala și cel mai mare oraș din Olanda, Amsterdam este un centru cultural perfect pentru aproape oricine.

Împătimiții de istorie sunt atrași de clădirile vechi de pe malul râului și de muzeele de clasă mondială, în timp ce pasionații de activități în aer liber se pot bucura de popularele piste de biciclete și canalele de apă.

Dar probabil ai vrea să știi de ce este cu adevărat o destinație pentru grupurile de prieteni. Aici, oamenii se distrează la un nivel cu totul nou, fiind cunoscut pentru cluburile cu muzică și alcool. Viața de noapte din oraș este printre cele mai bune din toată Europa.

2. Barcelona, Spania

Barcelona este cunoscută ca un oraș plin de cultură, diversitate, culoare și dans. Asigură-te că vizitezi împreună cu prietenii tăi tot ce are orașul de oferit.

Explorați faimoasa capodoperă incompletă a lui Gaudi, La Sagrada Familia și faceți un picnic de final în Park Guell pentru a admira mai multe dintre lucrările artistului cu același nume.

Santa Maria de Montserrat, o mănăstire de pe marginea muntelui Montserrat merită, de asemenea, să vă avântați în drumeție!

3. Munich, Germania

Dacă obișnuiești să-ți scoți prietenii la o bere la fiecare final de weekend, poți să le faci o propunere și mai spontană! Planificați un „date” la bere în Munich, unde puteți găsi unele dintre cele mai bune localuri și fabrici de bere din lume.

Dacă doriți să petreceți, să vizitați Oktoberfestul original sau dacă preferați să stați departe de aglomerație, puteți merge într-un tur al fabricilor de bere „Big Six” din oraș, inclusiv Lowenbrau și Hofbrauhaus.

4. Ibiza, Spania

De câte ori nu ai auzit de Ibiza ca un paradis al distracției? Există nenumărate cluburi, baruri și localuri în Ibiza unde oamenii pot petrece până în zori. Cele mai populare dintre acestea sunt: Amnesia Ibiza, Es Paradis, Pacha, Space Ibiza, Sankeys Ibiza și Privilege.

Totodată, caracterul prietenos și stilul de viață „fără responsabilități” al locuitorilor de pe insulă încurajează prieteniile și distracția fără încetare. Viața în Ibiza continuă asemănător și în timpul zilei, în special în capitala insulei - Eivissie.

Verifică acum zborurile disponibile și planifică o vacanță la Ibiza!

5. Londra, Anglia

Capitala britanică este plină de lucruri distractive de făcut împreună cu grupul de prieteni, mai ales în barurile populate, cum este Shoreditch.

Pentru o noapte fantezistă în aer liber, puteți merge la localul Sky Garden - un bar plin cu plante care se află pe acoperișul unui zgârie-nor! Alături de o băutură nemaipomenită, vă puteți bucura și de priveliștea spectaculoasă peste râul Tamisa.

Sperăm că aceste destinații vor îndeplini nevoile tale turistice pentru o vacanță de neuitat cu prietenii!

#destinatii de vacanta, #vacanta prieteni, #zboruri , #Stiri Vacanta