Liberty Parade 2013: Peste 50.000 de persoane au participat la eveniment

Duminica, 14 Iulie 2013, ora 11:32
2731 citiri
Liberty Parade 2013: Peste 50.000 de persoane au participat la eveniment

Peste 50.000 de persoane au participat, sambata, la Liberty Parade, cel mai important eveniment al muzicii house de pe litoral, desfasurat pe plaja dintre Venus si Saturn.

Caravana camioanelor cu DJ-i ce au mixat live si animatori a pornit, ca in fiecare an, din Olimp, sambata, la ora 16.00, si a strabatut statiunile Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus si Saturn, avand ca punct final "Black Sea Arena", situata pe plaja dintre Venus si Saturn.

La petrecerea de la "Black Sea Arena" au evoluat, in total, 26 de DJ-i, cap de afis fiind Alex Gaudino si Dr. Kucho.

Printre DJ-i romani care au incins atmosfera s-au aflat DJ Optick, Adrian Eftimie, Radio Killer, Vali Barbulescu, DJ Andi, Cristi Stanciu, Raoul Russu si Vika Jigulina.

Zecile de mii de fani ai muzicii dance si house, multi dintre ei imbracati in costume inedite, cu frizuri si machiaje stridente, au avut parte de 16 ore de muzica si dans continuu, petrecerea terminandu-se abia la primele ore ale diminetii.

Distractia va continua in sudul litoralului si duminica, alte zeci de mii de persoane fiind asteptate sa asiste, tot la "Black Sea Arena", la un alt concert sustinut, de la ora 19.00, de Directia 5, Smiley, Vama si Voltaj, intrarea fiind libera.

Ordinea publica si siguranta participantilor la spectacol vor fi asigurate de aproximativ 100 de jandarmi de la Gruparea Mobila "Tomis" Constanta. Potrivit jandarmilor, zona in care se va desfasura concertul va fi delimitata cu garduri metalice, iar in zonele de acces se va efectua control preventiv corporal si al bagajelor. In plus, pentru fluidizarea traficului pietonal traficul rutier va fi restrictionat pe cordonul Venus - Saturn.

#Liberty Parade 2013, #Liberty Parade mare 2013, #house Liberty Parade , #Litoral