Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vacanta in Halkidiki: Viziteaza cea mai frumoasa zona a Greciei

Vacanta in Halkidiki: Viziteaza cea mai frumoasa zona a Greciei


Daca nu ti-ai stabilit urmatoarea destinatie de vacanta, dar te tenteaza sa ajungi pe taramurile grecesti, ai putea lua in considerare un concediu in Halkidiki. Desi zona nu este intens promovata, cel putin nu atat de mult ca Rhodos sau Santorini, Halikidiki este intotdeauna locul in care familiile grecesti se duc in vacanta, si au motive reale sa faca aceasta alegere.

Halkidiki a ramas o destinatie extrem de frumoasa datorita modului in care turismul a fost gandit in regiune, in ultimii ani. Localnicii si-au directionat eforturile de promovare cu un puternic simt de echilibru moral. Ei sunt foarte constienti de efectele pe care turismul la scara larga il are asupra unui loc, asa ca au actionat in consecinta.

Desi Halkidiki este una din cele mai frumoase locatii de vizitat din Grecia, cel mai probabil nu vei fi agasat de reclame in momentul in care te afli in cautarea unei vacante in Grecia, scrie JustLuxe.

Localnicii au preferat sa-si aleaga singuri piata, in loc sa permita pietei sa ii aleaga pe ei, iar asta iti da sansa sa te bucuri de o regiune bogata in traditii, fara multimi de turisti si autobuze pline si, cel mai important, fara dezastrul lasat in urma de acestia.

A ramas, asadar, un loc sofisticat si proaspat, numai bun de vizitat, in liniste, iar rezultatul este apreciat de fiecare turist care calca in Halkidiki.

Business24 iti prezinta cateva idei, daca te intrebi ce ai putea sa faci in Halkidiki.

Savureaza bucataria greceasca

Foto: justluxe.com


Anual are loc "Gourmet Food Festival", gazduit de complexul de cinci stele Sani, pe peninsula Kassandra. Aici vin marii chef-bucatari din intreaga lume si timp de zece zile reinterpreteaza meniurile traditionale folosindu-se de tehnicile moderne de gatit. Toate ingrdientele sunt "de casa", aduse de la sute de kilometri departare. Colaborarea dintre producatorii locali, hotelieri, proprietarii de restaurante si pasionatii de mancare ii reuneste in fiecare an pe turistii ce iubesc mancarea.

Nu rata bauturile locale

Foto: justluxe.com


Savureaza vinurile pastrate in butoaiele de lemn de langa Kalohori, in afara Tesalonicului. Poti, de asemenea, gusta Retsina, un vin de masa traditional grecesc, considerat odata "vinul saracilor". Kechris Winery este o afacere de familie recunoscuta in intreaga lume pentru productiile sale consistente, de inalta calitate, inca din 1911.

Daca esti curios sa gusti vinurile moderne grecesti, poti cauta micul producator Claudia Papayianni, care s-a folosit de cunostintele sale in business si marketing pentru a pune bazele unei companii infloritoare ce creeaza amestecuri inedite de vinuri vechi cu vinuri noi, iar ambalajele sale folosesc desene inspirationale, realizate de designeri specializati.

In cazul in care nu iti place vinul in mod deosebit, poti incerca Tsipuro, brandy-ul cu cea mai veche traditie in Grecia. O vei gasi oriunde si nu poti servi o masa fara sa bei un paharel din aceasta "licoare magica".

Exploreaza Halkidiki

Foto: seydnaya.gr


Poti vedea toata frumuseta zonei doar intr-un safari cu Jeep-ul, iar cei de la JustLuxe iti recomanda si un anumit grec, care face asta de mai bine de 25 de ani: Stratos.

Aici pot sa urci pe munte, poti sa calaresti, sa te dai cu caiac-ul, sa faci croaziere de lux pe coasta, sa faci scufundari si chiar sa te plimbi cu bicicleta pe muntele Athos.

In plus, aici, anual are loc Festivalul International de film de la Tesalonic, dar si in restul perioadelor te poti relaxa la un film, la o piesa de teatru sau concerte in aer liber.

De asemenea, publicatia JustLuxe iti recomanda sa vizitezi rezervatia deltei de la Sani Resort. Aici vei primi o harta a celor doua zone, Bousoulas si Koutsoupia, o padure privata si un "sanctuar al pasarilor", aflate pe terenul privat al complexului. Aici vei afla despre studiile realizate pe aceste pasari de-a lungul anilor si cum contribuie proprietarii rezervatiei la protejarea acestor specii mai departe.

Relaxeaza-te

Foto: mscrusies.com


Un ritual cel putin interesant de relaxare aici este "thalassoterapia". "Thalassa" inseamna "ocean", iar thalassoterapia este utilizarea apei de mare pentru imbunatatirea circulatiei, sporirea imunitatii, pentru un somn mai linistit si muschi tonifiati. De asemenea, este un exfoliant natural, reduce celulita si imbunatateste functiile respiratorii, fiind un puternic antiinflamator si imbunatatind starea generala de bine.

Biologul francez, Rene Quinton, spunea ca sangele uman si apa de mare contin aceleasi minerale, ceea ce creeaza o sinergie si un echilibru intre cele doua. Asta inseamna ca atunci cand inspiri elemente de magneziu, potasiu, calciu si sodiu in plamani sau cand acestea intra in corp prin pori, in celule si tesut, intregul corp se revitalizeaza, dar in special pielea.

Eagles Palace Spa este recunoscuta pentru thalassoterapie, fiind una din cele mai exclusiviste complexuri SPA din Grecia, si pe locul doi in lume.

Unde te cazezi in Halkidiki?

Foto: unitedtravelagency.net


Daca vrei sa stai in peninsula Kassandra, specialistii iti recomanda Blue Bay hotel sau Complexul Sani Resort. Daca te cazezi in peninsula Sithonia, iti recomanda Porto Carras sau Ekies All Senses Resort.

In cazul in care vrei sa te cazezi chiar la muntele Athos, poti alege Eagles Palace, de cinci stele.

Daca vrei sa te cazezi la Tesalonic, iti recomanda Excelsior Hotel sau, vis a vis, City Hotel, o cazare cu un pret mai moderat.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 6120 ori