Ghid de calatorie: Metropole europene unde trebuie sa ai grija la buzunare

Sambata, 16 Aprilie 2016, ora 00:00
4833 citiri
Ghid de calatorie: Metropole europene unde trebuie sa ai grija la buzunare
Foto: Pixabay

Vrei sa pleci la vara in turul Europei? Ai grija ce iei la tine cand iesi la plimbare prin marile orase europene, pentru ca destinatiile turistice sunt raiul hotilor de buzunare.

Un top Trip Advisor cu orasele in care este cel mai probabil sa ti se fure portofelul, telefonul mobil sau alte bunuri pe care le porti in buzunare sau in rucsac demonstreaza ca majoritatea infractiunilor de acest gen se petrec in Europa, informeaza The Independent.

1. Barcelona

In capitala regiunii Catalonia, furtul din buzunare este un "sport" la fel de popular ca fotbalul.

De altfel, pana si infractorii de aici au o indemanare care rivalizeaza cu talentul "galacticilor" Messi, Neymar sau Suarez.

Foto: Wikimedia

Las Ramblas, celebrul bulevard pietonal care pleaca in linie dreapta din Piata Cataloniei pana la tarmul Mediteranei este si cel mai fierbinte punct in care opereaza hotii barcelonezi.

2. Roma

Cetatea Eterna este o atractie turistica de nerefuzat in itinerariul oricarui calator. Insa, turistii numerosi ajunsi in Roma atrag la randul lor si o multime de hoti de buzunare experimentati.

Foto: Wikimedia

Esti in extaz ca ai ajuns in fata Colosseumului? Ai face mai bine sa iti pazesti portofelul, camera foto sau telefonul mobil, caci aceasta este zona cu cele mai multe infractiuni de acest gen reclamate frecvent carabinierilor din Roma.

3. Praga

Capitala Cehiei este faimoasa pentru arhitectura de stil gotic si romanic pastrata in centrul istoric al orasului, ca si pentru pofta de bere a localnicilor si vizitatorilor.

Foto: Wikimedia

Insa, strazile inguste care duc spre Piata Centrului Vechi din Praga sunt si locurile in care hotii de buzunare actioneaza nestingherit, prefacandu-se fie ca sunt cuprinsi de aburii alcoolului, fie profitand de turistii care au exagerat cu halbele baute in pub-urile din zona.

4. Madrid

Capitala Spaniei pare sa rivalizeze cu Barcelona in ceea ce priveste numarul furturilor reclamate de turistii care pun piciorul in regatul iberic.

Foto: Wikimedia

Piata de vechituri El Rastro si statiile de metrou sunt zonele preferate ale madrilenilor cu iuteala de mana, dar nu strica sa iti supraveghezi indeaproape bunurile personale si cand intri intr-unul din numeroasele muzee ale Madridului.

5. Paris

Orasul Luminilor, Capitala Dragostei si oricum altcumva s-ar intitula Parisul, nu sta deloc bine in ceea ce priveste siguranta bunurilor turistilor veniti sa admire Turnul Eiffel sau minunile din Muzeul Luvru.

Foto: Wikimedia

Alte puncte in care hotii de buzunare parizieni isi fac veacul sunt statiile metroului din capitala Frantei. Este recomandabil oricum sa tii un ochi asupra bunurilor tale oriunde nimeresti intr-un loc aglomerat din Paris.

6. Florenta

Leaganul Renasterii italiene este un loc in care infractorii nu au nicio jena in a opera nestingheriti buzunarele, rucsacii si posetele turistilor.

Foto: Wikimedia

Prea multa admiratie fata de David al lui Michelangelo si prea putina atentie data bunurilor tale iti pot transforma vacanta intr-o amintire urata.

7. Amsterdam

Vestit pentru spiritul libertin al locuitorilor sai si pentru caldura si prietenia degajata de atmosfera destinsa a orasului, Amsterdamul nu este si cel mai sigur loc in care sa nu-ti supraveghezi bunurile personale de valoare.

Foto: Wikimedia

Tocmai aceasta atmosfera relaxata ii imbie pe hotii de buzunare sa profite de detasarea turistilor care se ingramadesc in centrul orasului.

8. Atena

Probabil ca nu exista capitala europeana mai incarcata de istorie decat Atena.

Tocmai faptul ca la tot pasul dai de vestigii care iti provoaca stari de reverie este un semnal care ar trebui sa te faca sa verifici cat se poate de des siguranta obiectelor de valoare pe care le porti cu tine.

Foto: Wikimedia

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ghid calatorie, #destinatii turistice Europa, #furturi turisti, #hoti buzunare , #Destinatii turistice