Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Sejur Aqaba - Iordania

Cand istoria si relaxarea se intalnesc la malul Marii Rosii

Cand istoria si relaxarea se intalnesc la malul Marii Rosii


Orice vacanta este sinonima cu ideea de relaxare. Insa daca pe langa plaje insorite si nisip fin luam in calcul si explorarea unor zone cu o cultura cu totul speciala si cu o istorie de mii de ani si includem activitati in inima celor mai mari orase, atunci vacanta va avea toate ingredientele pentru a se transforma intr-o adevarata experienta de viata.

O propunere in acest sens, pentru cititorii Business24, vine din partea agentiei Paralela 45, care a fost recunoscuta pentru al saselea an consecutiv drept cea mai de incredere agentie de turism de catre consumatorii romani.

Este vorba despre un sejur la Marea Rosie, in Aqaba (Iordania), o regiune in care natura, istoria, cultura si religia se impletesc in cel mai armonios mod cu putinta.

Pentru sejurul de opt nopti in sudul Regatului Hasemit al Iordaniei, imbarcarile se fac in fiecare zi de marti, in perioada 2-25 septembrie 2014, de pe aeroportul Bucuresti-Otopeni.

De aici, calatorind cu avioanele companiei Turkish Airlines, veti ajunge la Istanbul, pentru ca apoi sa va continuati drumul pana la aeroportul din Aqaba, al treilea oras ca marime din Iordania, unde se afla si singurul port din tara la Marea Rosie.

Odata ajunsi la destinatie veti beneficia de transport de la aeroport la hotel, dar si de asistenta turistica locala.

In ceea ce priveste cazarea, puteti alege intre mai multe hoteluri de trei, patru sau cinci stele, insa Paralela 45 recomanda Moevenpick Tala Bay, un resort aflat la 15 minute de centrul orasului.

Un loc cu o istorie de 1.500 de ani

Aqaba este de fapt o fasie ingusta de pamant aflata intre munti si Marea Rosie, o zona care inca de acum 1.500 de ani a reprezentat un punct de legatura intre rutele tereste si maritime dintre Asia, Africa si Europa, fiind situata la granita Iordaniei cu Egipt, Israel si Arabia Saudita.

Acest lucru este, de altfel, o explicatie pentru mix-ul de culturi si traditii pe care il veti intalni aici.

De la sesiuni de shopping la vizitarea unor constructii stravechi, in Aqaba aveti la dispozitie multe optiuni de petrecere a timpului. Aici puteti gasi monumente datand din Epoca Fierului sau din timpul civilizatiilor antice, de la endomiti la nabateeni, pana la romani, bizantini si musulmani. Ruinele orasului islamic Alya sau cetatea Aqaba, construita la inceputul secolului al XVI-lea, sunt doar doua dintre acestea.

De asemenea, o experienta pe care nu ar trebui sa o ratati in timpul unui sejur in aceasta regiune este explorarea recifelor de corali din Marea Rosie, considerate drept unele dintre cele mai frumoase din lume. Aici aveti ocazia sa participati la niste sesiuni de snorkelling si scufundari de-a dreptul spectaculoase.

Clima temperata si curentii din regiune au dus la crearea unui mediu ideal pentru dezvoltarea coralilor si a vietii marine in general, asa incat o repriza de inot printre testoasele, definii si pestii multicolori din Marea Rosie este posibila daca ajungeti in Aqaba.

Iar pentru cei dornici de cateva ore de relaxare sub soarele arzator din Aqaba, plajele cu nisip fin si alb de aici sunt locul ideal in care va puteti reface dupa mai multe ore in care ati strabatut zona in lung si-n lat.

Minunile lumii din Orientul Mijlociu

Pornind din Aqaba, puteti face excursii in toata regiunea de sud a Iordaniei, unde, la doar cativa kilometri, veti gasi spectaculoasele peisaje desertice de la Wadi Rum, precum si orasul nabateean Petra, care face parte din cele sapte noi minuni ale lumii.

Cunoscut din cauza asocierii sale cu numele lui Lawrence al Arabiei, ofiterul britanic care a stationat aici in timpul Primului Razboi Mondial, Wadi Rum este una dintre principalele atractii turistice din Iordania, aflandu-se la aproape 70 de kilometri nord de Aqaba.

Aici, masivele muntoase carora eroziuna vantului le-a dat forme extrem de interesante se ridica brusc din nisipul rosiatic, dand nastere unui peisaj care va taia rasuflarea chiar si celui mai pretentios ochi de turist.

In plus, strabatand desertul pe o camila sau intr-un jeep puteti ajunge in mijlocul taberelor beduinilor din Wadi Rum, care va vor primi cu bratele deschise si va vor oferi din ceaiul lor special, preparat din ierburi ale desertului.

Iar la 120 km nord de Wadi Rum se afla Petra, orasul de piatra fondat de tribul arab nomad al nabateenilor, cu cateva secole inainte de Hristos. Inclus in patrimoniul mondial UNESCO, Petra este locul in care veti putea admira peste 800 de monumente din piatra, de la cladiri, morminte si sali funerare, pana la bai, temple si strazi cu coloane, care au fost sculpate in gresie de vechii locuitori ai acestei zone.

Iar daca ajungeti aici, trebuie sa stiti ca monumentele din Petra pot fi admirate in toata splendoarea si maretia lor la primele ore ale diminetii, cand razele soarelui care se lovesc de peretii stancosi creeaza un peisaj de-a dreptul impresionant.

Relaxare, istorie si traditii. Acestea sunt cateva din cuvintele-cheie ale unei calatorii in sudul Iordaniei, o calatorie care, odata facuta, va va trezi dorinta de descoperi si alte zone fascinante din Orientul Mijlociu.

Sejur Aqaba - Iordania (Marea Rosie - Petra - Wadi Rum), oferit de Paralela 45 - Tarife incepand de la 523 euro/persoana/sejur 8 nopti + taxe de aeroport

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1923 ori