Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vacanta pe cont propriu. Viziteaza Viena, destinatia vedeta a verii

Vacanta pe cont propriu. Viziteaza Viena, destinatia vedeta a verii


Viena, una dintre destinatiile de vacanta preferate de turistii romani, ramane in top si anul acesta. Orasul lui Mozart, caracterizat de un aspect imperial, este relativ aproape de Bucuresti, iar un concediu de sapte nopti aici presupune o "investitie" de la 500 de euro, pentru un cuplu.

Business24 iti recomanda Viena pentru ca "Orasul Imperial" reuseste sa te surprinda de fiecare data. Ai o intreaga lista de obiective turistice pe care le poti vedea, poti lua pulsul orasului in cluburi si vei gusta deliciile culinare care au devenit vedete si pe plan local, precum snitelul vienez sau tortul Sacher, gatite de maestrii bucatari austrieci.

Cum ajungi in Viena

Ca sa ajungi in capitala Vienei, ai de ales intre zborul cu avionul si o calatorie putin mai lunga de 1.000 de kilometri cu masina personala.

Daca vrei sa iti cumperi bilet de avion, este bine sa stii ca din Romania zboara atat companii aeriene low-cost, cat si curse Tarom. Poti ateriza pe Aeroportul International din Viena, dar si pe unitatile similare, aflate in apropiere: Graz (la 151 kilometri de Viena) sau Linz (175 de kilometri de Viena).

Cel mai ieftin zbor catre Viena incepe de la aproximativ 300 de lei (aproximativ 60 de euro)/persoana pentru o calatorie dus-intors. Daca te grabesti si cumperi de acum biletele catre Viena, exista sanse foarte mari sa gasesti si preturi sub 100 de lei (aproape 19 euro), pentru zboruri operate de companiile aeriene low-cost. Singura conditie este sa fii dispus sa pleci in concediu peste cel putin patru luni.

Ofete de preturi pentru biletele de avion

Pretul biletului, potrivit vola.ro, este:

- de la 112 euro de euro /persoana in iunie, doar o calatorie;
- de la 130 de euro /persoana in iulie, un singur zbor;
- de la 200 de euro /persoana in august, bilet dus-intors;
- de la 200 de euro/ persoana in septembrie, bilet dus-intors.

Din Bucuresti catre Aeroportul International Viena zboara curse operate de Tarom, Austrian Airlines, dar si Lufthansa sau Wizz Air.

Daca vrei sa mergi cu masina personala, ar trebui sa stii ca distanta rutiera dintre Bucuresti si Viena este de 1.000 de kilometri, respectiv de 1.065 de kilometri. Pentru a ajunge in capitala Austriei, poti urma ruta Bucuresti - Pitesti - Ramnicu Vlacea-Sibiu-Deva-Arad-Szeged- Erd-Gyor-Viena.



In Viena te poti deplasa foarte rapid cu ajutorul celor cinci linii de metrou, care se diferentiaza prin culoare si prin numar si unesc toate partile orasului. Mai ai la dispozitie aproape 60 de linii de autobuz si Trenul Rapid cunoscut ca S-Bahn, un serviciu feroviar care uneste aeroportul de centrul orasului. Biletul valabil pentru autobuz, tramvai, metrou si trenuri speciale costa 1,5 euro sau doi euro, daca il cumperi de la bord. Tichetele valabile o zi intreaga costa cinci euro.

Pentru un abonament valabil 3 zile pretul este de 12 euro. Cel mai bine ar fi sa cumperi un card pentru turisti, numit Vienna Card, pe care vei plati aproximativ 30 de euro, dar, timp de sapte zile, vei putea circula gratuit in tot orasul si vei beneficia de o serie de reduceri la obiectivele turistice si la anumite restaurante selectate. Poti afla lista completa de aici:
Wien Info.

Un mijloc mai interesant de a calatori in capitala Austriei este Fiaker-ul sau taxiul tras de cai. Statiile pentru Fiaker se afla la Opera de Stat, in complexul Hofburg si langa Catedrala Stephansdom.

Unde te poti caza

In Viena exista mai mult de 600 de unitati de cazare. Un cuplu va plati, pentru o vacanta de sapte nopti, minim 350 de euro, in perioada de varf a sezonului, respectiv 15 iulie - 22 iulie, in cazul unui hotel de trei stele. Tariful pentru sapte nopti de cazare, valabil in cazul unui cuplu, poate depasi lejer 1000 de euro, in cazul hotelurile de cinci stele.

De exemplu, te poti caza la hotelul Kolping, clasificat la doua stele si amplasat la 500 de metri de zona cunoscuta sub denumirea de "Cartierul Muzeelor" si la 230 de metri de piata in aer liber Naschmarkt.

Statia de metrou Kettenbruckengasse se afla la 300 de metri. Oaspetii pot ajunge in centrul vechi al orasului Viena in 10 minute cu transportul public. Opera sau Catedrala Sf. Stefan se afla la o plimbare de 15-30 de minute.

Daca preferi un hotel de cinci stele, Business24 iti recomanda hotelul in stil baroc Maliberger Hof, amenajat intr-o cladire de secol XIV, pe o strada laterala, linistita, a arterei comerciale Karnterstrabe.

Business24 iti recomanda:

Hoteluri de trei stele: Altmann, Senator, Andreas, Bajazzo
Hoteluri de patru stele: Mailberger Hof, Maria Theresia, Best Western Plus
Hoteluri de cinci stele: Le Meridien, Grand Hotel, France Wien, Ambassador, Herrenhof

Costuri mai mici vei gasi si daca vei consulta oferta Directbooking.

Tariful pentru o noapte, la hotelurile de trei stele incepe de la 70 de euro/persoana, dar in acesti bani, de cele mai multe ori, nu este inclus si micul dejun.

Business24 iti recomanda:

Hoteluri de doua stele:British Hotel, Grand Harbour Hotele
Hoteluri de trei stele: Castille, Ramplas si Osborne
Hoteluri de patru stele: Rocca Nettuno, Kennedy Nova, Casa Cornelia
Hoteluri de cinci stele: Phoenicia, Excelsior Grand Hotel

Unde poti manca in Viena

O serie de preparate delicioase specifice Vienei au fost adaptate si introduse in repertoriul culinar al mai multor tari, inclusiv in bucataria romaneasca. Snitelul vienez, tortul sacher si strudelul cu mere sunt gatite si de restaurantele din Romania, dar gustul autentic nu il vei intalni decat in Austria. Cand vizitezi capitala acestui stat, trebuie neaparat sa iei masa in localurile devenite celebre la nivel international, tocmai datorita acestor preparate.

Business24 iti recomanda sa mergi la Figmuller (pe Wollzeile, la numarul 5), pentru portia mare de snitel vienez, pe care vei plati aproximativ 20 de euro, in pret fiind inclusa si garnitura.

La Zum Weissen Rauchfangkehrer (pe Weihburggasse, la numarul 4) vei savura cel mai bun tafelspitz, din Viena, conform ghidurilor turistice de specialitate, iar la restaurantul Pachutta (pe Wollzeile, la numarul 38) se servesc platouri pe baza din carne de vita.

Treci si pe la Cafe Mozart, deschisa in 1791 in memoria lui Mozart, pentru o cafea si un strudel vienez inconfundabil.

Ce poti sa vizitezi

Palatul Schonbrunn



Palatul Schonbrunn reprezinta vechea resedinta de vara a Habsburgilor. In interior vei vizita: Sala Oglinzilor, Sala Milioanelor, Sala lui Napoleon, Sala Vieux-Laqu, Salonul albastru chinezesc, Salonul imparatesei Elisabeta, Sala de Portelan, Marea Galerie, Salile Bergl si Capela. Un tur simplu costa 14,9 euro, un bilet pentru "turul de aur" costa 3,6 euro, "Marele Tur" valoreaza 11,5 euro, iar "Turul Imperial" costa 10 euro.

Palatele Belvedere



Palatele Belvedere au fost ridicate de printul Eugen de Savoia, unul dintre cei mai iubiti generali habsburgi, cu banii obtinuti ca recompensa pentru victoriile sale impotriva turcilor din 1683. Palatul Belvedere Superior poate fi vizitat pentru opt euro, iar Belvedere Inferior pentru sapte euro.

Palatul Hofburg



Palatul Hofburg, unde poti vizita apartamentele Imperiale, contra unei taxe de noua euro.

Biserica Karlskirsche



Biserica Karlskirsche, ridicata intre 1715 si 1737, in cinstea lui Karl Borromeo, sfantul patron al luptei impotriva ciumei. Biletul de acces costa 4 euro, la care se adauga alti 2 euro daca doriti sa urcati cu liftul pana la etajele superioare ala edificiului religios.

Museumquartier

Museumquartier sau Cartierul Muzeelor, faimos Muzeul Leopold, Muzeul de Arta Moderna si Muzeul tutunului. Taxa de acces in Muzeul de Arta Contemporana este de 8 euro, iar Muzeul Leopold poate fi vizitat achitand biletul de 9 euro.

Staatsoper

Opera de stat sau Staatsoper a fost construita intr-un stil neorenascentist si s-a redeschis in 1955, dupa distrugerile provocate de razboi. Biletul de intrare este de 4,5 euro, pentru tururile cu ghid sau 6,5 euro bilet care include si turul noului Muzeu al Operei.

Donauturm



Donauturm sau restaurantul rotativ din Turnul Dunarii, (Donauturm), o cladire care gazduieste la etaj un restaurant rotativ. Taxa de acces in interior este de 10 euro, iar un pranz in restaurantul rotativ te va costa aproximativ 30 de euro.

Cluburi si localuri in care sa mergi daca vrei sa te distrezi noaptea

- Palmenhaus (la intersectia Burggarten cu Goethegasse), pentru selectia de vinuri
- Planter's Club (Zelinkagasse, nr 4) pentru cocktailuri
- Skybar (Karntner Strasse, nr 19)
- Volksgarten (Burgring, nr 1)
- Bermuda Brau (Rabensteig, nr 6)

Destinatii perfecte pentru shopping

- Mariahilfer Strasse
- Magazinele din districtul 1 din jurul Kartner Strasse si al zonei Graben.
- Magazinele de pe Kohlmarkt.
- Shakespeare & Co sau Libraria Britannica, pentru carti
- Galeria Ambiente si Es breent pentru articole decorative

Cand iesi la shopping in Viena, trebuie sa iei in calcul ca magazinele vieneze inchid timp de o ora la pranz, iar programul lor se termina la ora 17:00. De asemenea, duminica, majoritatea sunt inchise, cu exceptia minimarketurilor din principalele statii de tren si din marile benzinarii.

Daca iti planifici vacanta pe cont propriu si te afli in cautarea unor destinatii turistice atractive, pe care sa le vizitezi cu un buget redus, Business24 iti face zilnic o recomandare.

Pentru ca totul sa fie cat mai simplu, atunci cand pleci in concediu, alegem pentru tine locuri de cazare sigure, la hoteluri de trei, patru si cinci stele, iti aratam cum poti sa ajungi rapid la cele mai interesante obiective turistice din zona si iti spunem la ce trebuie sa fii atent, ca sa nu cazi in "capcanele pentru turisti". Descopera o noua destinatie in fiecare zi, pe Business24.


Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 10352 ori