Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

CAZARE 1 MAI 2013: Preturi si oferte speciale pe litoral si la munte

CAZARE 1 MAI 2013: Preturi si oferte speciale pe litoral si la munte


Vacanta de 1 MAI a inceput. Proprietarii de pensiuni si hoteluri, atat de pe litoral, cat si de la munte, se intrec in oferte pentru a atrage cat mai multi turisti.

CAZAREA PE LITORAL

Peste 40.000 de turisti sunt asteptati sa petreaca pe litoral minivacanta de 1 Mai si Paste, preturile la cazare fiind cuprinse intre 45 de lei de persoana pentru o noapte la un hotel de doua stele si 220 de lei de persoana la un hotel de cinci stele din Mamaia.

Patronatele hoteliere si agentiile de turism au pregatit oferte speciale, specifice fiecarui eveniment, dar si pachete comune, care sa includa intreaga perioada 30 aprilie - 7 mai.

Pe litoralul romanesc, preturile la cazare incep de la 45 de lei de persoana pentru noapte, la un hotel de doua stele din Mamaia.

Tot in statiunea Mamaia, la hotelurile de trei stele preturile pornesc de la 60 de lei de persoana pe noapte, in timp ce turistii care se vor caza in aceasta perioada la un hotel de 4 stele au tarife care incep de la 100 de lei de persoana pe noapte. La hotelurile de cinci stele, tarifele pornesc de la 299 de lei de persoana pe noapte.

Hotelurile de patru si cinci stele au pachete mai complexe, care, pe langa cazare si mic dejun, includ diverse servicii, precum acces la spa, fitness sau la piscina. Preturile medii stabilite la aceste pachete la hotelurile de patru stele sunt de 320 lei pe noapte camera dubla standard, pentru doi adulti, pentru sejururi de minimum doua nopti, 300 de lei pe noapte pentru sejururi de minimum trei nopti si 280 de lei pe noapte pentru sejururi de minimum patru nopti.

De asemenea, sunt unitati de cazare de patru stele care ofera discount-uri intre 10 si 30 la la suta la a treia noapte de cazare, iar pentru turistii care se cazeaza cel putin cinci nopti in tarif este inclus pranzul in ziua de Paste.

Cei care aleg sa se cazeze la un hotel de cinci stele, camera dubla standard poate costa in jur de 3.500 de lei pentru doi adulti, la un pachet de cinci nopti de cazare, iar un duplex poate fi inchiriat pentru 4.200 de lei sase nopti, pentru patru adulti. Oferta include mic dejun, pranz, acces la sauna, jakuzzi, sala de fitness, piscina si parcare.

Cei care aleg sudul litoralului - Costinesti, Neptun sau Vama Veche - vor plati pentru o camera dubla la o pensiune sau la un hotel de trei stele de la 80 de lei pentru o noapte, dar costurile urca si aici, in functie de oferte, pana la 180 de lei - 220 de lei camera dubla pe noapte.

Presedintele Asociatiei Litoral - Delta Dunarii, Corina Martin, spune ca hotelierii si agentiile de turism au lansat oferte la nivelul tarifelor de anul trecut, iar astfel s-a inregistrat o crestere cu peste 20 % fata de 2012 a cererii pentru pachetele turistice de 1 Mai si Paste.

1 MAI IN DELTA DUNARII

Cei care aleg sa isi petreaca minivacanta de 1 Mai in Delta Dunarii se vor putea caza la tarife care incep de la 90 - 100 de lei de persoana pentru o noapte la o pensiune de trei stele. La o pensiune sau hotel plutitor de patru stele, tarifele variaza intre 185 - 200 de lei de persoana pe noapte. Cazarea se face in camera dubla cu pensiune completa, iar in pret intra foc de tabara, croaziera in Delta, echitatie, fitness, sauna sau karaoke.

CAZARE IN STATIUNILE DE LA MUNTE

Hotelierii si proprietarii de pensiuni din Brasov si de pe Valea Prahovei scot la vanzare pachete turistice pentru 1 Mai si Paste la preturi care pornesc de la 240 de lei de persoana pentru un sejur si pot ajunge la peste o mie de euro, pensiunile rurale avand si oferte dedicate familiilor.

In Predeal, la o pensiune de 3 stele oferta de 1 Mai si Paste porneste de la 320 de lei de persoana sejurul, fiind valabila in perioada 28 aprilie - 12 mai.

La o vila de trei stele in Poiana Brasov, pachetul pentru doua persoane, care costa intre 780 de lei si 1.200 de lei camera dubla, include cazare trei nopti, mic dejun bufet suedez, "dejun pascal" in ziua de Paste, si masa de pranz cu bors de miel, pulpa de miel la cuptor, salata, cozonac, palinca sau vinul casei. Copiii sub 7 ani, cazati in camera cu parintii, au gratuitate la cazare si mic dejun, copiii intre 7 si 14 ani platesc 220 de lei, iar cei peste 14 ani - 280 de lei.

Un hotel de patru stele din statiune ofera a sasea noapte gratuita la cinci nopti de cazare la un tarif de 120 de lei camera dubla pe noapte, iar o alta oferta tot la un hotel de patru stele din Poiana este de 350 de lei de persoana pentru 3 nopti de cazare. Pretul incluse bufet traditional de Paste, pranz in prima zi de Paste si mic dejun in fiecare zi. Copiii sub 10 ani au gratuitate in aceeasi camera cu parintii.

Si de data aceasta una dintre cele mai scumpe statiuni este Sinaia.

De altfel, Sinaia va fi, in aceasta perioada, singura statiune unde se vor putea practica sporturi de iarna. Potrivit primariei din localitate, partiile de mare altitudine din Valea Dorului si Valea Soarelui, situate la 2000 de metri in Masivul Bucegi, sunt practicabile, stratul de zapada pe aceste partii depasind un metru.

In ceea ce priveste preturile pachetelor turistice oferite de hotelierii din Sinaia, acestea variaza de la cateva sute de lei la cateva sute de euro.

Unul dintre cele mai scumpe hoteluri din statiune, clasificat in categoria unitatilor turistice cu patru stele, ofera, pentru perioada 1 Mai si Paste, pachete turistice care includ trei, patru sau cinci nopti de cazare.

Un pachet turistic cu trei nopti de cazare costa, pentru doua persoane, 1.450 de lei, in tarif fiind incluse micul dejun, "primire cu oua, cozonac si vin rosu", cina festiva in noaptea de Inviere, acces la centrul SPA si parcare, in limita locurilor disponibile. Patru nopti de cazare la acelasi hotel costa 1.680 de lei, iar pentru cinci nopti un cuplu va plati 1900 de lei la acest hotel de patru stele.

La Busteni, un hotel de trei stele ofera pachete turistice separate pentru 1 Mai si Paste. Tarifele pentru 1 Mai sunt cuprinse intre 435 si 1.500 de lei pentru trei nopti de cazare. La acelasi hotel de trei stele din Busteni oferta pentru Paste este structurata pe pachete turistice de doua, trei sau patru nopti si are preturi care pornesc de la 270 de lei pentru doua nopti de cazare.

Vilele din Busteni au preturi mai mici, cazarea pentru o persoana in camerele pensiunilor pornind de la cateva zeci de lei pe noapte.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 2403 ori