Unilever a vandut mai putin pentru ca a majorat preturile

Luni, 04 August 2008, ora 17:39
1608 citiri
Unilever a vandut mai putin pentru ca a majorat preturile

Unilever a crescut preturile cu 7,4% in al doilea trimestru, fapt ce a dus la scaderea vanzarilor pe pietele cheie din Europa si Statele Unite. Conform analistilor citati de Reuters, compania si-a reorientat atentia catre piete emergente in crestere rapida.

Consumatorii sensibili la preturi isi reorienteaza preferintele inspre produsele mai ieftine, renuntand la marcile principale ale Unilever, dupa ce al treilea grup mondial de bunuri de consum a saltat preturile pentru a compensa scumpirea semnificativa a marfurilor, spun analistii.


Producatorul sapunurilor Dove si supelor Knorr se confrunta cu primele semne de rezistenta la scumpiri a pietelor din Statele Unite si Europa. Actiunile Unilever s-au depreciat joia trecuta cu 8,1%, dupa anuntarea rezultatelor pe al doilea trimestru, pentru ca vineri sa piarda inca 2,1%.


Analistul Michael Steib, de la Morgan Stanley, considera ca presiunea preturilor materiilor prime va creste in semestrul al doilea, adica tocmai in momentul in care Unilever va trebui sa cheltuie mai mult pentru a-si spori vanzarile.


"Cea mai mare ingrijorare este data de reactia negativa a vanzarilor la cresterea preturilor", a spus Steib.


Totusi, presedintele executiv al Unilever, Patrick Cescau, este hotarat sa mentina preturile ridicate si nu va face oferte de genul "cumperi un produs, primesti al doilea gratuit", desi exista indicii ca preturile produselor Unicredit au crescut mai mult decat cele ale rivalilor.


Vanzarile Unilever au scazut in al doilea trimestru cu 2,9% in Europa si cu 1,7% in Statele Unite, iar analistii spun ca unele produseau revenit la preturile de inainte de scumpire, din cauza rezistentei consumatorilor si substitutiei cu alte produse.