Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

"Creierul tau este acum online"

"Creierul tau este acum online"

Posibilele aplicatii ale unei interfete "creier-masina" ne fac sa visam mai departe decit Philip K. Dick care descria, inca din '77, in romanul "A Scanner Darkly", "cefalocromoscopul", un aparat care iti permite sa controlezi jocuri video cu mintea.

Simbioza dintre om si masina e din ce in ce mai aproape de realitate, desi stiinta actuala nu permite, de exemplu, o comunicare continua (si in ambele sensuri) intre creier si computer, fara a apela la tehnici intruzive, adica la implanturi de cipuri direct in materia cenusie. Chiar daca au adepti in transumanisti, care sustin fara rezerve orice tip de upgrade-uri ale creierului uman, e foarte putin probabil ca implanturile neuronale sa iasa vreodata din sfera medicala si sa devina produse de masa.

Nu oricine isi doreste sa aiba, la propriu, cabluri indesate in spatele craniului. Aplicatiile medicale, presupunind interventii chirurgicale, promit nu doar tratarea depresiilor prin adaugarea de neurocipuri, dar si reconectarea zonelor "moarte" ale creierului prin fibra optica, cea mai recenta reusita medicala a neurologilor fiind scoaterea dintr-o coma de 6 ani a unui pacient prin stimularea electrica a talamusului.

Tehnicile de scanare si interpretare in timp real a activitatii creierului pot capata insa cele mai neobisnuite aplicatii, mai ales daca nu sint intruzive, ci presupun doar monitorizarea activitatii creierului prin electroencefalografie, magnetoencefalografie si fMRI (functional magnetic resonance imaging). Cercetatorii de la Honda au reusit sa dezvolte o interfata care permite controlarea unui robot cu puterea gindului, intirzierea dintre intentie si actiune fiind de doar 7 secunde, iar acuratetea decodarii de 85%.

Cei de la Hitachi au conceput o casca bazata pe acelasi principiu: traducerea impulsurilor nervoase in comenzi adresate fie unui trenulet electric, fie aparatelor electrocasnice, pe care subiectii le pot controla cu gindul, iar ThinkGear, device-ul celor de la Neurosky (www.neurosky.com), transforma undele creierului in comenzi inteligibile pentru un software. Demoul prezentat in martie 2007 arata ca in viitor nu vom mai putea da vina pe "erori de sistem", ci doar pe vointa si imaginatia noastra care au luat-o razna. Compania Emotiv propune o casca a carei retea de senzori detecteaza impulsurile electrice ale creierului si le traduce in comenzi care permit jucatorilor sa interactioneze cu jocuri video fara sa apeleze la tastaturi sau la alt tip de controllere.

Desi aplicatiile neuromarketingului, unul dintre domeniile de cercetare "neurotech", se reduc in momentul de fata la studii ale reactiilor creierului uman la inghetata comparativ cu iaurtul sau cu ciocolata (Neuroconsult, Austria, intr-un experiment avind client compania Unilever), posibilitatile sint nelimitate. Cea mai recenta exploatare a neuromarketingului e initiativa producatorului de jocuri video THQ, care a evaluat reactiile jucatorilor la shooterul Frontlines (nelansat inca) folosind tehnici de scanare a undelor creierului puse la dispozitie de firma EmSense.

Continuarea in <a href=http://www.cotidianul.ro/index.php?id=13587&art=34868&cHash=5fd2458a19>Cotidianul</a>

<b>Bloombiz</b>

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1337 ori