Unicredit Tiriac Bank a acordat in iulie cu 50% mai multe credite de nevoie personale fata de iunie

Joi, 23 Iulie 2009, ora 13:38
1684 citiri
Unicredit Tiriac Bank a acordat in iulie cu 50% mai multe credite de nevoie personale fata de iunie

Unicredit Tiriac Bank a acordat, de la inceputul lunii iulie, cu 50% mai multe credite de nevoi personale fata de luna anterioara, ajungand la o medie zilnica de 140 de imprumuturi, a declarat vicepresedintele executiv pe retail al bancii, Zoltan Major, citat de NewsIn.

"Dupa relansarea creditului de nevoi personale, numarul de imprumuturi pe care le-am dat pe acest segment a crescut in iulie cu peste 50%, in conditiile in care inainte de campanie am inregistrat scaderi tot cu peste 50% a numarului de credite si chiar mai mari in cazul volumului imprumuturilor acordate in aprilie mai sau iunie.

In iulie 2008 am acordat in medie 140 de credite de nevoi personale pe zi", a subliniat Major.

In acelasi timp, el a precizat ca banca si-a crescut cota de piata pe segmentul retail la 4,5% in luna mai a acestui an, de la 3,3% in august anul trecut.

Creditele negarantate si creditele de consum ale bancii pot fi accesate prin UniCredit Consumer Financing, atat prin intermediul sucursalelor Unicredit Tiriac Bank, cat si prin intermediul partenerilor, in general mari retaileri, cum este cazul Metro.

UniCredit Consumer Financing IFN este subsidiara din Romania a UniCredit Family Financing Bank, ce face parte din UniCredit Group, cu specializare in furnizarea de solutii de creditare pentru populatie.

Prezenta in Italia, Germania, Bulgaria, Polonia, Rusia si, din anul 2008, in Romania, compania financiara are aproximativ 3,9 milioane de clienti persoane fizice in Europa.

Astfel, clientii persoane fizice pot accesa credite de pana la 20.000 euro, pe cel mult 10 ani, iar banca solicita documentul de identitate si o dovada a veniturilor.

In cazul Creditului pentru Orice Expres, Unicredit cere doar fluturasul de salariu.

Banca nu solicita fisa fiscala sau cartea de munca, iar venitul minim acceptat a fost redus la 400 lei pentru creditul de nevoi personale negarantat si la 350 lei pentru creditul de consum Metro.

De asemenea, clientii bancii au posibilitatea sa incheie o asigurare, prin care asiguratorul va prelua plata ratelor in caz de somaj sau incapacitate de munca. 

Numărul românilor ce vor să lucreze în străinătate este tot mai mic. Studiul care arată proporția tinerilor dornici să mai plece
Numărul românilor ce vor să lucreze în străinătate este tot mai mic. Studiul care arată proporția tinerilor dornici să mai plece
Un număr tot mai mic de români caută un loc de munca în altă țară și numărul este în scădere de șase ani. Un studiu realizat la nivel global a dezvăluit că românii ar prefera să...
Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
WhatsApp introduce un meniu de apelare îmbunătățit și o funcție pentru grupuri ascunse în versiunea beta a aplicației. Noua funcție, numită „Hidden Group”, permite crearea și...
#credite, # Unicredit, # imprumuturi, # companie , #stiri Unicredit Tiriac