O companie americana detine 6,6% din Fondul Proprietatea

Vineri, 07 Octombrie 2011, ora 11:16
1502 citiri
O companie americana detine 6,6% din Fondul Proprietatea

Compania americana de investitii Manchester Securities Corp. detine 6,61% din actiunile Fondului Proprietatea, respectiv 886.391.698 actiuni si 3,09% din drepturile de vot, se arata intr-un raport publicat vineri de Bursa de Valori Bucuresti, preluat de NewsIn.

Potrivit raportului Bursei, actionarii care detineau peste 5% din capitalul social al Fondului, la 30 septembrie 2011, sunt: Ministerul Finantelor Publice, cu 5,01% din capitalul social subscris si varsat; Palade van Dusen Georgia, cu 6,68% din capitalul social subscris si varsat; Manchester Securities Corp, cu 6,61% din capitalul social subscris si varsat.

De asemenea, in luna iunie, City of London Investment Management Company Limited a raportat ca detine 5,85% din actiunile Fondului Proprietatea, atat sub forma de actiuni, cat si de warrant-uri emise de Unicredit Tiriac Bank.

Potrivit raportarii catre Bursa, numarul actiunilor detinute se ridica la 134.083.900 precum si 668.200 HV5CJ8 (warrant-uri emise de Unicredit Tiriac Bank - fiecare astfel de warrant este convertibil in 1.000 de actiuni FP) totalizand 802.293.900 actiuni, care reprezinta 5,85% din numarul total de actiuni emise.

Fondul Proprietatea (FP) a inregistrat un profit net de 14 milioane lei in primul trimestru din 2011, fata de o pierdere de 23 milioane lei in aceeasi perioada a anului trecut.

Actiunile Fondul Proprietatea sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti incepand din 25 ianuarie. In primele trei luni de la listare au fost tranzactionate 2,6 miliarde de actiuni FP, reprezentand 19% din capitalul Fondului. Totodata, valoarea tuturor tranzactiilor cu actiunile Fondului a depasit 1,6 miliarde de lei.

Lansat in decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despagubirea cetatenilor romani ale caror proprietati au fost confiscate de fostul regim comunist. In urma licitatiei internationale anuntate in decembrie 2008, Franklin Templeton a castigat, in iulie 2009, mandatul in valoare de 3,68 miliarde euro al Fondului Proprietatea, fiind selectata dintre sapte companii globale de management al activelor.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Creditarea privată, în creștere, în luna februarie – TradeVille
Creditarea privată, în creștere, în luna februarie – TradeVille
Creditarea Privata, In Creștere, In Luna Februarie Conform datelor BNR, creditarea privata a crescut, in luna februarie 2024, cu 4.9% fata de aceeași perioada a anului precedent, soldul...
#piata capital, #bursa, #fond proprietatea , #stiri Unicredit Tiriac