Contul de Twitter al noului presedinte ales in Venezuela a fost piratat

Luni, 15 Aprilie 2013, ora 10:11
1384 citiri
Contul de Twitter al noului presedinte ales in Venezuela a fost piratat
Sursa foto: Euronews.com

Contul de Twitter al castigatorului alegerilor prezidentiale de duminica din Venezuela Nicolas Maduro si cel al Partidului Socialist Unificat din Venezuela (PSUV) au fost piratate, a denuntat directorul sau de campanie, Jorge Rodriguez.

"Contul presedintelui nostru a fost piratat, candidatul patriei, fiul lui (Hugo) Chavez, Nicolas Maduro, contul Partidului Socialist Unificat din Venezuela si contul surorii noastre jurnaliste Teresa Maniglia" de asemenea, a afirmat Rodriguez intr-un apel telefonic catre postul televiziunii oficiale VTV, potrivit AFP.

Pe conturile -NicolasMaduro, -PartidoPSUV si -tmaniglia, atasat de presa al presedintiei, au aparut mesaje precum: "Fraude electoral by -lulzsecperu #hacked" ("Frauda electorala de catre -lulzsecperu #piratat") sau "HACKED BY -LUZLSECPERU" ("PIRATAT DE -LUZLSECPERU), la cateva minute de la inceperea inchiderii birourilor de vot, la ora locala 18.00 (01.30 ora Romaniei).

Contul lui Maniglia a fost restabilit rapid, dar au fost atacate si alte site-uri ale puterii, precum www.nicolasmaduro.org.ve si www.maduro.org.ve.

Rodriguez a asigurat ca atacurile au fost comise de persoane "fara scrupule, de catre promotorii razboiului murdar elaborat de la Bogota, o campanie care (...) a incercat sa tulbure panorama electorala".

Aceasta actiune "este o dovada in plus a imensei disperari (a taberei adverse), vrem sa lansam un apel, in special catre echipa de campanie antichavista, sa-si pastreze calmul", a adaugat el.

Nouasprezece milioane de venezueleni au fost chemati la urne duminica pentru a-l desemna pe succesorul fostului presedinte Hugo Chavez, decedat din cauza cancerului la 5 martie.

#alegeri presedinte Venezuela, #cont Twitter Maduro, #piratare conturi Twitter, #succesor Hugo Chavez Venezuela, #lupta politica Venezuela , #stiri Twitter