De Rusalii, romanii prefera Bulgaria, city-break-urile si litoralul romanesc

Luni, 02 Iunie 2014, ora 16:55
2174 citiri
De Rusalii, romanii prefera Bulgaria, city-break-urile si litoralul romanesc

Romanii prefera, pentru minivacanta de Rusalii, litoralul romanesc si ofertele din turismul rural, in timp ce pe plan extern acestia opteaza pentru city break-uri in orasele europene, spun reprezentantii agentiilor de turism.

"Clientii nostri au ales sa transforme minivacanta de Rusalii intr-o ocazie de calatorie. Marea majoritate au ales sejururi scurte de 3 sau 4 nopti, fie in orase europene nu foarte indepartate, fie in statiuni la mare sau la munte unde sa se relaxeze. In topul preferintelor turistilor romani s-au inscris sejururi scurte pe litoralul romanesc, in statiunile Mamaia, Eforie Nord sau Neptun, iar pasionatii de drumetii la munte au ales Valea Prahovei, dar si unele statiuni balneoclimaterice precum Baile Felix, Olanesti sau Ocna Sibiului. Cele mai vandute pachete de servicii pentru cei care ales sa calatoreasca in strainatate au fost cele de tip city break pentru orase precum Praga, Paris, Barcelona, Roma sau Londra", a declarat Madalina Grosu, product manager Happy Tour.

Pachetele de servicii puse la dispozitia turistilor pentru perioada sarbatorii de Rusalii s-au incadrat intr-un pret mediu de 230 euro/persoana pentru pachetele tip city break. Pentru destinatiile din Romania, turistii au platit, in medie, 250 lei/persoana pentru 3 nopti cazare cu mic dejun la hoteluri de 4 stele pe litoralul Marii Negre si aproximativ 280 de lei/persoana in celelalte statiuni turistice.

"Daca pentru intern, tendinta este ca romanii sa mearga pe litoralul romanesc sau in zone de munte, la pensiunile ANTREC, pe extern, cele mai cautate destinatii sunt Bulgaria, Grecia si city break-urile. Recomandam romanilor sa apeleze la agentiile de turism, care pot oferi toata gama de produse turistice. Preferabil ar sa apeleze la agentii cat mai repede, tinand cont ca exista hoteluri unde cererea de Rusalii va fi de peste 90%", a precizat Traian Badulescu, consultant in turism.

Ofertele pensiunilor Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC) sunt diversificate, la fel ca si zonele pentru care turistii pot opta. Tariful mediu pentru minivacanta de Rusalii, potrivit reprezentantilor ANTREC, este de 300 - 350 lei sejur 2 nopti cu mic-dejun inclus/persoana.

"Avand in vedere ca vorbim de un week-end prelungit, turistii vor opta si pentru zone mai indepartate si de asemenea, pentru pachete cat mai dinamice de servicii turistice. Speram ca vremea va fi frumoasa astfel incat sa fie facilitate circuitele la obiectivele turistice, culturale si istorice, drumetiile in natura, echitatia, croaziere pe Dunare sau rafting pe Jiu, Buzau, Bistrita si multe alte activitati cu precadere, in aer liber. E un prilej bun de promovare a pachetelor de turism de sanatate, un exemplu fiind zona Praidului unde pe langa pensiunile ANTREC Harghita turistii pot petrece ore bune in adancurile Salinei Praid, fie la tratament, fie la relaxare si chiar in parcul de aventura din adancuri", a declarat Maria Stoian, presedinte fondator al Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC).

Tarifele pornesc de la 90 - 100 lei/noapte. Se ofera pachete cu croaziere pe Dunare si pe canalele Deltei Dunarii cu tarife pornind de la 50 lei/persoana. De asemenea, turistii pot participa la activitati de gatit bors de peste in aer liber, inchiriere barci, pescuit, birdwatching.

Ce buget aloca romanii pentru minivacanta de Rusalii

"Vreau sa imi declar satisfactia pentru faptul ca romanii au inceput, in ultimi ani, sa foloseasca fiecare ocazie pentru a calatori, cu atat suntem mai fericiti cu cat acestia aleg sa-si cunoasca propria tara si sa o exploreze de la un capat la altul. Pentru minivacanta de Rusalii, romanii sunt dispusi sa scoata din buzunare intre 100-150 euro/persoana pentru 2-3 nopti de cazare. Litoralul romanesc si destinatiile consacrate din zona de munte (Valea Prahovei, Apuseni) au fost cele mai cumparate in acest an", a precizat Marius Pandel, CEO Christian Tour.

Astfel, pentru Mamaia, un pachet de 3 nopti, la un hotel de 3 stele, preturile incep de la 195 lei/persoana, in timp ce pentru Predeal, oferta de 3 nopti incepe de la 195 lei/persoana. Cei care aleg Sinaia pot cumpara, de Rusalii, pachete de 3 nopti de la 319 lei/persoana.

"Am avut multi clienti care au ales Bulgaria. Este, de altfel, o destinatie pe care turistii o cer pentru fiecare minivacanta de genul Rusaliilor. Am avut si cateva hoteluri in promotie, cu reduceri de pana la 30%, prin urmare, statiunile de pe litoralul bulgaresc au fost la mare cautare. In Romania, am avut solicitari pentru litoral si statiunile montane", a aratat si Alexandru Negrila, director al agentiei Jeka Turism.

Pentru un pachet all inclusive in Bulgaria, romanii platesc 75-80 de euro/persoana, in timp ce ofertele din Romania se vand cu aproximativ 200-250 lei/persoana.

La TUI TravelCenter prin Eurolines cele mai cautate destinatii pentru minivacanta de Rusalii sunt in acest an, Romania, Turcia (Kusadasi, Bodrum, zona Antalya), Bulgaria (Albena, Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Nessebar), Grecia (Halkidiki, Thassos, Corfu) si diferite destinatii de tip city break, in Viena, Berlin, Munchen, Praga, Roma, Venetia si Istanbul. Cele mai cautate destinatii interne sunt litoralul - Mamaia, Delta Dunarii, statiunile montane si cele balneoclimaterice.

"Pretul mediu al unui pachet vandut pentru minivacanta de Rusalii este de aproximativ 150 de euro/persoana. Chiar si cu acest buget mediu, turistii romani sunt atenti la calitatea serviciilor pe care le ofera hotelurile. Ii sfatuim pe turistii care au ales TUI TravelCenter prin Eurolines sa citeasca informarea pe care o primesc de la noi privind conditiile generale de calatorie si ce este bine sa stie inainte de a pleca in vacanta. Sa se bucure de vacanta, si, dupa venirea acasa, sa ne transmita parerile lor privind serviciile oferite de hotelurile in care s-au cazat, pentru ca acest feedback ne ajuta sa ne imbunatatim calitatea serviciilor oferite" a subliniat Cosmin Marinof, director national de vanzari TUI TravelCenter prin Eurolines.

Pentru 65 de euro/persoana, agentia ofera 3 nopti cazare la Hotel Golden Tulip 4 stele in Mamaia. Pentru 4 nopti de cazare in regim ultra all inclusive, la un hotel de 4 stele din Albena, agentia ofera pachete la 235 euro/persoana, iar un city break la Paris, doua nopti, costa 239 euro/persoana.

Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Îngrijirea personală este un subiect ce ar trebui să privească orice persoană. De multe ori, este asociată doar cu doamnele și domnișoarele, însă și bărbații au la fel de mare nevoie...
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
Obținerea unei culturi sustenabile, cu randament ridicat, este un proces provocator din cauza diverșilor factori care pot influența triticalele: condițiile meteo și de sol, dezvoltarea...
#litoralul romanesc, #vacanta Rusalii, #oferte turism litoral , #Turism rural