Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Sondaj Business24: De ce nu iti petreci concediul in Romania?

Sondaj Business24: De ce nu iti petreci concediul in Romania?


Romania pierde la capitolul turism in favoarea unor destinatii precum Bulgaria sau Turcia. Preturile scazute, conditiile mai bune la cazare si ofertele all inclusive sunt principalele motive pentru care romanii prefera sa isi petreaca vacanta in Turcia sau Bulgaria si nu in Romania.

Oferta pentru sejurile all inclusive in Romania este restransa. Doar cateva hoteluri din Mamaia, Saturn, Venus sau Eforie Nord au inclus in ofertele lor astfel de pachete.

Litoralul romanesc are 95% turisti romani si doar 5% turisti straini, dintre care doar o parte prefera all inclusive, a precizat intr-un interviu Corina Martin presedinte ANAT.

Tarifele pentru pachete de cinci nopti all inclusive sunt de 695 de lei/persoana la hotelurile de trei stele, de 795 lei/persoana la patru stele ajungand la 895 de lei/persoana la hotelurile de cinci stele.

De cealalta parte, diversitatea ofertelor pentru all inclusive in Bulgaria sau Turcia face ca preturile sa scada foarte mult. Prin urmare, daca in Romania puteam vorbi de all inclusive de la 700 de lei/persoana pentru un sejur de cinci nopti, in Bulgaria un astfel de pachet porneste de la 80 de euro (aproximativ 356 lei).

O alta hiba a sistemului all inclusive practicat in Romania este lipsa activitatilor de petrecere a timpului.

Sistemul all inclusive din Romania, pentru a concura cu cel din tari precum Turcia, Bulgaria sau Grecia, are nevoie de programe de animatie, este de parere fostul purtator de cuvant ANAT, Traian Badulescu.

"Romanii nu sunt convinsi ca turismul la noi este ca cel din Turcia sau chiar in Bulgaria. Noi nu avem programe de animatie, sporturi, dans, programe pentru copii", a declarat pentru Business24 Traian Badulescu.

Pe lista motivelor pentru care romanii prefera vacantele in Turcia, Bulgaria sau Grecia se numara plajele mai curate decat cele din Romania.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1283 ori