Dracula, "inviat" de responsabilii pentru turism din Romania

Marti, 16 Iulie 2013, ora 11:11
2009 citiri
Dracula, "inviat" de responsabilii pentru turism din Romania

Guvernul roman si-a anuntat planurile de a promova Transilvania, o regiune asociata cu vampirii si cu Dracula, drept cea mai promitatoare destinatie turistica a tarii.

Un comunicat de presa al Federatiei Patronatelor din Turism si Servicii (FPTS) mentiona ca "Transilvania poate deveni in cele din urma o destinatie turistica de renume international, iar beneficiile, nu doar pentru turismul din regiune, ci si pentru economia noastra, in general, vor fi imense ... Autoritatile locale din sase judete din Transilvania ar putea dezvolta, prin utilizarea fondurilor europene, un proiect regional intitulat 'Dracula', in urma unei propuneri a primarului din Targu Mures. Brandul Dracula exista de mult timp, el trebuie doar exploatat si impachetat cum se cuvine, iar apoi vandut intr-o maniera moderna".

Desi vampirii au fost populari timp de zeci de ani in romanele lui Stephenie Meyer, Anne Rice, Stephen King si ale multor alti scriitori, cel mai faimos vampir ramane Dracula lui Bram Stoker, personaj aparut pentru prima data in 1897 in romanul gotic cu acelasi nume, indica un articol postat pe site-ul Discovery.com.

Potrivit cercetatoarei Sharon Hill, de la Doubtful News, Romania "nu a facut o treaba extraordinara cu comercializarea acestei idei pentru turism". "Acest tip de turism este o mare afacere. Ganditi-va la Monstrul din Loch Ness (Scotia), la tururile dedicate procesului vrajitoarelor din Salem (Massachusetts) sau la cele dedicate prabusirii OZN-ului din Roswell (New Mexico)", explica ea.

Intr-adevar, prin comparatie cu alte locatii turistice similare, Romania se afla in urma.

De ce a durat atat de mult? Potrivit FPTS, cea mai mare problema a constat 'in descurajarea unei parti a opiniei publice in fata asocierii Romaniei cu legenda tesuta in jurul lui Vlad Tepes. Aceasta perceptie s-a schimbat, in sfarsit, asa incat este timpul sa profitam de un mit recunoscut pe plan mondial si sa-l punem la treaba pentru turismul romanesc'.

Se spune ca Bram Stoker l-a luat drept model pe domnitorul roman Vlad Tepes (1431-1476) pentru personajul Dracula. De ce ar fi atunci romanii ezitanti sa-l asocieze pe domnitor cu cel mai faimos vampir din lume? Motivul, explica articolul, este ca, desi Vlad este intr-adevar cunoscut sub numele de Vlad Tepes, caracterizarea lui ca un "vampir" sadic, insetat de sange, este una occidentala. In Romania, Tepes nu este privit ca un sadic crud, ci ca un erou national care a luptat pentru independenta impotriva Imperiului Otoman.

Desigur, Tepes ar fi torturat si ucis aproape 80.000 de oameni prin tragere in teapa, spanzurare sau prin alte practici, social inacceptabile. Pe de alta parte, istoricii romani nu pretind ca Tepes a fost cel mai bun conducator din Europa acelor vremi si nici cineva cu care ai fi vrut sa iti petreci un week-end, adauga sursa citata.

Cu toate acestea, subliniaza ei, potrivit multor relatari Vlad Tepes a fost un patriot curajos care a fost nevoit sa recurga la masuri extreme pentru a-si apara poporul de opresiune si ca multe dintre cele mai grave zvonuri care circulau despre el au fost rezultatul unei campanii politice de defaimare si nu sunt adevarate.

Mai mult, pentru a fi corecti, trebuie spus ca astfel de atrocitati au fost destul de frecvente in timpul Evului Mediu. Biserica Catolica, spre exemplu, s-a folosit cu bucurie de multe dintre aceleasi torturi barbare impotriva dusmanilor sai, pe care i-a ars de vii, i-a zdrobit sub pietre, i-a tras in teapa si asa mai departe.

In consecinta, planurile vor merge mai departe, iar romanii sunt dornici sa profite de pe urma turismului cu vampiri, chiar daca aceasta inseamna sa pateze reputatia unui erou national - conchide articolul aparut pe Discovery.com.

Mașinile electrice second-hand se vând mai rapid decât cele pe benzină și motorină. Care este motivul
Mașinile electrice second-hand se vând mai rapid decât cele pe benzină și motorină. Care este motivul
Șoferii cumpără mașini electrice second-hand mai rapid decât orice alt tip de vehicul, deoarece prețurile foarte scăzute le fac mai atractive decât alternativele pe benzină și motorină....
22 de zile până la intrarea în vigoare a pensiilor speciale pentru primari. Soluția pentru a le împiedica
22 de zile până la intrarea în vigoare a pensiilor speciale pentru primari. Soluția pentru a le împiedica
Marți, 10 decembrie, liderii PSD, PNL, USR și UDMR s-au întâlnit pentru negocieri în vederea formării viitorului guvern. Aceste formațiuni au anunțat în spațiul public programe cu...
#promovare turism romania, #Dracula turism Romania, #turisti Transilvania, #atractii turistice Romania , #Turism in Romania

Curs valutar

1 EUR = 4.9709 RON

-0.0008

1 USD = 4.7216 RON

0.0236
  1. O țară de un miliard de locuitori, prietenă cu Rusia, îi face pe plac lui Trump. Putin încasează o lovitură în plin
  2. SUA lovesc interesele a 2 țări NATO: Putin le ajută să scape de mutarea dură a Americii
  3. A venit prima lovitură încasată de Trump: O mare putere ”izbește” SUA, printr-o mișcare rapidă
  4. ”Prietenia fără limite” dintre Rusia și China dă rateuri: Putin primește o lovitură grea de la Beijing, de teama SUA
  5. Mutare contra lui Trump a unei mari puteri mondiale: Ce câștigă cu lovitura împotriva SUA
  6. Euro a rupt pragul psihologic de 5 lei la vânzare. Ce prețuri afișează luni băncile și casele de schimb pentru moneda unică
  7. Cu cât se vor scumpi gazele. Intrăm într-o nouă criză, cresc tendințele de dezindustrializare
  8. Super-mașina de 700.000 de euro surprinsă la RAR. "Are sau nu cârlig de remorcare în banii ăștia?" / "La Polo meu nu ați făcut poză"
  9. Lovitură din partea unor persoane: Îmbogățire colosală cu 26.000 de miliarde dolari
  10. Gabriel Țecheră (TTS) la Quarterly Report: „Profitul nostru din 2024 va fi dublu față de 2021”