Valea Prahovei, nota 10 la turism de conferinte

Joi, 12 Octombrie 2006, ora 14:04
928 citiri

Cand afara e urat si ploua, hotelierii se declara in extrasezon. Cel putin se declarau pana acum, caci in aceasta toamna, gradul de ocupare al statiunilor de pe Valea Prahovei este atat de mare incat nu prea se mai poate vorbi de extrasezon: mai ceva ca in Bahamas. Ei bine, acum este perioada "turismului de conferinte". Lunile octombrie si noiembrie sunt preferate de marile firme si companii pentru a organiza simpozioane, conferinte sau teambuilding-uri.

Profitand de linistea dintre sezoanele turistice consacrate, dar si de traditionalele reduceri de preturi, companiile private sau chiar institutiile de stat si-au luat in serios sezonul congreselor. Un extrasezon cu 20% mai incarcat decat anul trecut, ceea ce ridica gradul de ocupare pe Valea prahovei peste 50%. Si poate s-ar ocupa si restul, daca toti hotelierii ar avea capacitatea de a organiza conferinte. Pentru cei care au salile necesare, sezonul intermediar practic s-a desfiintat. Tangential,mai ciupesc un profit si cabanierii mici.

In acest moment, in statiunile de pe Valea Prahovei aproape ca nu mai exista unitate de cazare cu pretentii care sa nu fie dotata cu cel putin doua sali de conferinta. Hotelierii incearca sa faca fata si activitatilor conexe, astfel ca pun la dispozitia celor interesati de la echipament si terenuri pentru practicarea diverselor sporturi pana la ATV-uri si alte distractii excentrice.

Antena 3 TV

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...