Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii ar putea fi compromisa de lipsa unor fonduri speciale alocate tarilor din aceasta zona, avertizeaza europarlamentarul PPE/PDL Petru Luhan, informeaza NewsIn.
Comisiile de specialitate ale Parlamentului European vor relua, la sfarsitul lunii august, discutiile privind Strategia Dunarii."Principala problema in implementarea Strategiei este ca documentul nu prevede alocarea de fonduri speciale, dedicate proiectelor ce se vor subsuma acestei Strategii. Comisia recomanda sa fie utilizate fonduri deja puse la dispozitia statelor membre prin intermediul programelor de cooperare teritoriala, dar aceste fonduri trebuie sa fie utilizate in scopurile pentru care au fost planificate. Trebuie sa gasim si alte surse de finantare, la nivel european. Voi incerca sa gasesc solutii alaturi de ceilalti colegi din grupul PPE al Parlamentului European", a declarat Petru Luhan.
Pe de alta parte, responsabilitatea implementarii acestei strategii nu revine unei institutii speciale.
"Cred ca abordarea macro-regiunii Dunarii este o provocare atat pentru Comisia Europeana, cat si pentru autoritatile locale si regionale", considera Petru Luhan.
"Este un caz fara precedent avand in vedere dimensiunea extinsa a acestei macro-regiuni, diversitatea nivelurilor de dezvoltare economica si sociala, precum si diferentele institutionale. Vom discuta cu expertii Comisiei, pentru a identifica impreuna solutiile existente, pentru ca altfel va fi extrem de greu sa se atinga obiectivele pe care Strategia le va propune", afirma Luhan.
Romania ar putea obtine beneficii importante din Strategia Dunarii "Strategia UE pentru regiunea Dunarii este un nou instrument de cooperare in cadrul UE. Romania poate obtine beneficii importante din Strategia Dunarii. Dintre statele dunarene, tara noastra detine cea mai mare suprafata din bazinul Dunarii si sectorul cel mai lung al fluviului. Am cerut Comisiei Europene sa fie alocate fonduri suplimentare pentru prioritatile ce vor fi stabilite in cadrul Strategiei UE privind Dunarea din fondurile structurale", a declarat Petru Luhan, in cadrul discutiilor purtate anterior in cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regionala.
Potrivit Comisiei Europene, o suma considerabila este deja alocata regiunii Dunarii prin intermediul numeroaselor programe de finantare ale UE (spre exemplu, aproximativ 100 miliarde EUR prin Fondurile Structurale 2007-2013).
Sunt disponibile, de asemenea, alte surse de finantare, prin intermediul institutiilor de finantare internationale (de exemplu, Banca Europeana de Investitii BEI: 30 miliarde de euro), autoritatile nationale, regionale si locale.
Strategia UE privind regiunea Dunarii isi propune sa actioneze in directia alinierii fondurilor existente la obiectivele pe care aceasta le-a stabilit.
"Strategia trebuie sa aduca beneficii concrete pentru cetatenii europeni, care au nevoie de cresterea valorii economice a regiunii, utilizarea Dunarii ca sursa de energie si valorificarea potentialului in transporturi. Protectia biodiversitatii, protectia cetatenilor, lupta impotriva crimei organizate, prevenirea traficului uman si a bunurilor, alaturi de diversitatea culturala sau dezvoltarea potentialului turistic trebuie sa fie prioritati ale documentului strategic european. UE trebuie sa sprijine Regiunea Dunarii pentru cresterea valorii sale economice", a mai spus Petru Luhan, care a participat la evenimentele organizate de Comisia Europeana la Ulm, Budapesta, Constanta si Wachau, unde au fost analizate elementele Strategiei.
Petru Luhan este membru titular in Comisia pentru Dezvoltare Regionala a Parlamentului European, membru supleant in Comisia pentru Libertati Civile, Justitie si Afaceri Interne si vicecoordonator in Subcomisia pentru Securitate si Aparare.