Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Ghid de calatorie al romanilor in strainatate

Ghid de calatorie al romanilor in strainatate
MAE a lansat o pagina de Internet cu informatii utile pentru romanii care vor sa calatoreasca in strainatate. Potrivit ministrului Razvan Ungureanu, pagina, care include informatii in legatura cu 80 de tari, va fi actualizata periodic si va include si relatari ale cetatenilor romani, care vor avea posibilitatea sa-si povesteasca propriile experiente.Ministrul afacerilor externe a tinut sa precizeze ca informatiile de pe site-ul ministerului nu trebuie interpretate ca evaluari de natura politica asupra tarilor la care fac referire, ci doar ca informatii utile pentru cetatenii romani care calatoresc in aceste tari.
Adresa de Internet a site-ului este www.mae.ro - sectiunea "Sfaturi de calatorie" si el poate fi consultat de aceia care vor sa plece in calatorie intr-o tara sau alta. Ministrul Mihai Razvan Ungureanu face apel la cetateni sa contribuie la dezvoltarea acestui sistem de informatii, scriind propriile lor experiente sau incidente din strainatate si, de asemenea, sa scrie daca vreun reprezentant al Romaniei din strainatate nu le-a acordat asistenta necesara in situatii de urgenta.

Site-ul lansat contine trei sectiuni: Informatii generale, Avertismente si Conditii de calatorie. Informatiile generale se refera la ce trebuie sa stie si sa faca un calator roman in cazul in care i se fura actele, banii, masina, in caz de imbolnavire, de accident sau daca un roman decedeaza in strainatate.

Site-ul contine si avertismente despre tarile cu risc ridicat pentru securitatea personala, tari notate cu rosu, sau atentionari marcate cu galben, despre tari unde pot aparea probleme. Daca tari notate cu rosu sunt Irakul, Afganistanul sau Somalia, printre cele cu galben apare si vecina Bulgaria.

Atentionarea se refera insa la o noua regula, potrivit careia strainii care stau mai mult de 24 de ore pe teritoriul bulgar sunt obligati sa-si inregistreze sederea la autoritati, printr-o declaratie in care sa precizeze scopul si durata vizitei. Cea de-a treia sectiune a site-ului se refera la regimul de intrare si sedere, la regulile rutiere, la sistemul de sanatate sau la obiceiurile din tara respectiva, pe care calatorul roman e bine sa le stie.

Bloombiz

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1073 ori