De ce se tem turistii germani sa vina in Romania

Joi, 10 Martie 2011, ora 12:30
1868 citiri
De ce se tem turistii germani sa vina in Romania

Turistilor germani le este frica sa vina in Romania pentru ca sunt influentati negativ de infractiunile pe care le comit romanii in Europa, a declarat agentiei MEDIAFAX Dragos Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, care reprezinta turoperatorul german Dertour pe piata locala.

"Noi nu suntem prezenti in constiinta lor ca destinatie turistica. Cui ii vine Romania in cap cand se vorbeste de turim? Nemtilor nu, pentru ca leaga Romania de o tara care este nu e sigura. Daca ei vad la televiziune numai furturi si cersetori romani in Germania si alte tari, isi imagineaza ca la noi e mai rau.

Or, eu le spun: «Toti au venit la voi, la noi s-a eliberat, e bine! Veniti la noi sa va relaxati, ca e liniste»", a spus Anastasiu, prezent la Targul International de Turism, care se desfasoara la Berlin in perioada 9-13 martie.

El a explicat, insa, ca 90% din turistii germani care vin in Romania sunt multumiti, pentru ca asteptarile lor, in general foarte mici, sunt intrecute de realitate, mai ales in cazul circuitelor prin tara.

"Ei se asteapta sa fie rau, si pentru ca nu e asa rau sunt incantati. Problema noastra e sa-i aducem aici. Le e frica sa vina si le e greu sa vina in Romania", a continuat Anastasiu.

Proprietarul Eurolines spune ca Romania are in prezent aceleasi probleme pe care le avea si in urma cu cinci ani, enumerand zgomotul si lipsa curateniei si a spatiilor verzi.

"Preturile sunt mari fata de ce oferim. Daca am reusi sa le coboram cu 15-20% am deveni interesanti in comparatie cu Bulgaria. Ca sa fim tentanti, o sa mai avem de lucru. La bulgari, fata de noi, e mai ieftin si mai bine", a afirmat Anastasiu.

El a aratat ca anul trecut au venit prin Dertour in Romania circa 2.000 de turisti germani, iar pentru acest an estimeaza o crestere cu 15%, dupa cum evolueaza inscrierile. Ei nu vin doar pe litoral, ci si in city break la Bucuresti, la Sibiu sau pe circuite.

"Cei care vor inceta sa mai mearga in Egipt se vor duce in Turcia si Bulgaria. N-am stiut sa ne folosim de moment, iar acum e tarziu. In Germania, bulgarii sunt prezenti cu reclama la marile televiziuni si, daca luam orice revista specializata, vom vedea o ofensiva extraordinara", a incheiat Anastasiu.

Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput alături de gameri profesioniști
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput alături de gameri profesioniști
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput în colaborare cu unii dintre cei mai buni jucători de esports, inclusiv Zachary „zekken” Patrone, campion și MVP al turneului...
China abandonează Rusia: Se salvează de frica SUA, după ce a primit o lovitură majoră
China abandonează Rusia: Se salvează de frica SUA, după ce a primit o lovitură majoră
Cele două națiuni, China și Rusia și-au întărit alianța, iar Xi Jinping și Vladimir Putin au făcut schimb de vizite în capitalele lor în ultimul an pentru a-și reitera angajamentul...
#turisti, #turism, #destinatie, #germani , #Stiri Turism