Andra contesta locul II obtinut la Festivalul Cerbul de Aur, de la Brasov

Luni, 26 Septembrie 2005, ora 09:09
5267 citiri

Cea de-a XV-a editie a Festivalului Cerbul de Aur si-a inchis portile. Ca in fiecare an, la finele galei laureatilor exista si nemultumiti. De data aceasta a fost randul cantaretei Andra. In alta ordine de idei, Joe Cocker a fost piesa de rezistenta a festivalului, baietii de la O-Zone au facut un plus de audienta postului TVR, iar petrecerea de dupa concertul sustinut de Nathalie Imbruglia, desfasurata in barul hotelului in care aceasta a fost cazata, ne-a aratat fata nevazuta a australiencei.

Vineri seara a avut loc gala "Cerbului de Aur". Cea de-a XV-a editie a festivalului de la Brasov s-a incheiat cu un recital de 70 de minute sustinut de Nathalie Imbruglia. Emotii mari printre concurenti, desi inca dupa prima seara de concurs se zvonea numele castigatorului, si anume Linda, reprezentanta Italiei, sau Andra, una dintre concurentii care au reprezentat tara noastra. Din pacate pentru noi, Andra nu a reusit sa pastreze Cerbul in Romania. Artista s-a declarat nemultumita de pozitia ocupata, considerand ca merita mai mult. Cu toate acestea, tanara solista ne-a marturisit ca nu va contesta rezultatele. "M-am saturat sa mi se spuna mereu ca sunt prea mica sau ca mai este timp pentru mine", a spus Andra si a promis ca va participa la Cerbul de Aur pana cand va castiga trofeul. Intrebata daca apreciaza ca ar fi avut sanse mai mari in varianta in care ar fi cantat in concurs o piesa ceva mai ritmata, Andra a raspuns ca, pentru un concurs de interpretare asa cum este Cerbul de Aur, piesele lente pun mult mai bine in valoare calitatile vocale ale concurentului, acesta fiind criteriul dupa care si-a ales piesele. Multumita de prestatia ei, Andra crede ca a reprezentat Romania asa cum merita mai bine.

Barfe dupa festival...

Prezentatoarea festivalului, Ramona Badescu, a stalcit limba romana cum a stiut ea mai bine. Sosita la Brasov cu parintii, Ramona a demonstrat romanilor ca, daca stai departe de tara 15 ani, nu mai stapanesti bine cuvintele. Norocul ei au fost tinutele provocatoare pe care le-a afisat in fiecare seara, decolteurile sale fiind unul dintre punctele de atractie.

Se zoneste ca Joe Cocker a venit la Cerb pentru 150.000 de euro. Suma nu este oficiala, insa gurile rele sustin ca acesta ar fi fost onorariul artistului.

Vineri seara, in momentul decernarii trofeului artistei din Italia, Linda, a izbucnit un incendiu, din pricina artificiilor, chiar pe scena sub ochii ingroziti ai prezentatorului si ai castigatoarei. Din fericire, in cateva minute, focul a fost stins si Linda a luat "cerbul de coarne".

Andreea Marin si Andreea Raicu au tinut si ele sa fie prezente la recitalul australiencei Nathalie Imbruglia. Dupa ce au fost plouate, la propriu, de ploaie si la figurat de paparazzi, cele doua au luat-o pe drumuri diferite. Andreea Raicu s-a retras la Poiana Brasov si Andreea Marin in barul Hotelului Aro.

Castigatorii

Trofeul "Cerbul de Aur 2005"

Linda, Italia (10.000 $)

Premiul I

Vanessa Quai, Republica Vanuatu (5000 $)

Premiul II

Andra, Romania (3000 $)

Premiul III

Olivia Lewis, Malta (2000 $)

Premiul de popularitate

Giulia Nahmany, Israel (1000 $)

Premiul de popularitate pentru videoclip

Andra, "Vreau sarutarea ta", in valoare de 1000 $

Premiul pentru imagine, Sectiunea Videoclip

Andra ( 2000 $ )

Premiul pentru regie videoclip

Linas & Simona, Lituania (3000 $)

Anul acesta nu s-a acordat Premiul pentru "Cel mai bun videoclip".

Gardianul

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...