Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Turism monahal in Romania. Cum vrea Valcea sa devina o noua Bucovina

Turism monahal in Romania. Cum vrea Valcea sa devina o noua Bucovina


Valcea isi redescopera manastirile, prea putin cunoscute de pelerini, desi este al doilea judet din tara in ceea ce priveste asezamintele monahale, atat ca numar, cat si ca reprezentativitate. Astfel, Consiliul Judetean a implementat un proiect pentru promovarea turismului monahal, care isi propune sa transforme Oltenia intr-un centru spiritual al tarii, cum este Bucovina.

Proiectul in valoare de 220 de mii de euro, finantat prin fonduri europene, vizeaza activitati menite sa faca din zona de sud a judetului, destinatii atractive pentru turism, afaceri, prin dezvoltarea culturii ecumenice, a accesului la schituri, manastiri si biserici si cresterea utilizarii Internetului.

"Proiectul presupune promovarea turismului monahal si a culturii monahale prin actiuni de marketing, promovare ce vizeaza schituri, manastiri si biserici cu traditie veche", a declarat presedintele CJ Valcea, Ion Cilea.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: Promovarea potentialului turistic al localitatilor din sudul judetului prin cresterea vizibilitatii bisericilor, schiturilor si manastirilor din aceasta zona, cu scopul de a raspandi turismul si cultura monahala avand impact la nivel national si international; cresterea numarului de turisti cu minim 5% in prin actiuni de promovare si marketing specifice; mentinerea si crearea de noi locuri de munca ca rezultat al cresterii turismului in zona si nu in ultimul rand cresterea veniturilor factorilor economici locali in perioada determinanta prin stimularea vizitatorilor de a cheltui.

Ce manastiri se regasesc pe lista de promovare a autoritatilor valcene

In judetul Valcea exista nu mai putin de 52 de lacase de cult de patrimoniu, insa cele mai intens promovate vor fi manastirile din sud, in numar de 16.

Manastirea Cozia este una dintre cele mai frumoase ctitorii ale lui Mircea cel Batran.



Aceasta este si in prezent cea mai vizitata manastire din Romania, fiind un important centru de pelerinaj atat pentru vizitatorii din tara, cat si pentru cei din strainatate.

Manastirea Dintr-un Lemn pastreaza Icoana Maicii Domnului care are dimensiuni impresionante, fiind inalta de 1.50 metri si lata de 1.10 metri.



In anul 1929, Andrei Grabar de la Universitatea din Strasbourg a vizitat manastirea si, studiind icoana, a identificat-o ca fiind pictata in secolul IV la manastirea Theothokos din Grecia, dupa un model care a apartinut Apostolului Luca, cel care a pictat-o pentru prima data pe Fecioara Maria. Conform traditiei, in lume se mai pastreaza trei exemplare asemenea celei de la Dintr-un Lemn.

Manastirea Hurezi este renumita pentru faptul ca frumusetii arhitecturii si picturii i se adauga dovezile existentei unui puternic centru de cultura, care a adapostit un scriptoriu celebru, producator de traduceri, manuscrise si o bogata biblioteca umanista, unica in Europa de sud-est la inceputul secolului al XVIII-lea.



Manastirea Frasinei are printre punctele de atractie pentru credinciosi Izvorul Sfantului Calinic, izvor a carui apa este precum aghiazma, nu se strica si este binefacatoare si vindecatoare.



Manastirea Stanisoara mai pastreaza si azi cateva icoane vechi aduse de la Sfantul Munte Athos de calugarii Sava si Teodosie, precum si un "antimis", daruit acesteia de Manastirea Cozia, in anul 1809.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3053 ori