Vacanta la pret redus: Ce destinatii low-cost iti ofera agentiile

Luni, 13 Februarie 2012, ora 19:05
3818 citiri
Vacanta la pret redus: Ce destinatii low-cost iti ofera agentiile

Intr-o perioada marcata de criza globala, cheia succesului in turism consta in gasirea de noi destinatii la preturi mici si servicii de buna calitate. Anul acesta, majoritatea romanilor vor cauta destinatii low cost.

De aceea, litoralul romanesc, Bulgaria si Grecia raman primele in top. Cu toate acestea, revin in trend destinatii precum Muntenegru sau Kefalonia.

Romanii nu renunta la vacante nici pe timp de criza, spun agentiile de turism, insa dupa trei ani in care criza s-a resimtit in buzunare, profilul turistului roman s-a schimbat. Acesta cauta destinatii cu buget limitat, insa servicii de calitate.

"Operatorii de turism trebuie sa-si amplifice eforturile pentru a oferi familiilor vacante in locurile unde doresc sa ajunga, cu bani mai putini decat in anii precedenti. Asa se face ca, pe langa varianta transportului cu avionul, avem noi destinatii in care folosim autocarele, respectiv Kefalonia, Skiathos si Muntenegru", declara directorul general al agentiei Europa Travel.

Prima dintre ele, Kefalonia, cea mai mare insula ioniana, este inca destul de putin cunoscuta de catre turistii romani. Insula este faimoasa si pentru plaja Myrthos, considerata drept una dintre cele mai frumoase din lume.

Pentru Kefalonia, cu doar 379 de lei, turistii pot beneficia de sase nopti de cazare, mic dejun si asistenta turistica, la hotelul de doua stele Ocean View, din statiunea Skala. Tot atat costa si o saptamana la hotelul Kalipso, din statiunea Poros.

Directorul Europa Travel a explicat si cum s-a ajuns la aceasta destinatie, loc despre care grecii spun ca trebuie sa ajungi macar odata in viata.

"Kefalonia are o importanta traditie muzicala. Cantaretii la mandolina de aici interpreteaza piese cu influente italiene. Atentia intregii lumi asupra acestui petic de pamant din Marea Ionica a fost atrasa si mai mult dupa aparitia romanului "Mandolina capitanului Corelli" si a filmului "Idila capitanului Corelli", din 2001, in care protagonisti principali sunt Nicolas Cage si Penelope Cruz", a declarat acesta.

Insula are si un mare atu pentru cei care doresc sa se relaxeze - infrastructura este mai putin dezvoltata, astfel incat permite naturii sa-si etaleze intreaga sa splendoare. Pentru cei care apreciaza bucataria traditionala, aici pot gasi produse unice, cum sunt friptura de iepure, vinul Robola sau mierea facuta din cimbru, a declarat Teodor Calimanescu.

Insula Skiathos este, la randul ei, o alta oferta in care, in premiera, transportul este asigurat cu autocarul. Sase nopti de cazare la vila Alexis, din statiunea Koukounaries, costa 399 de lei.

Insula din Marea Egee a fost accesibila pana acum turistilor romani doar cu avionul. Pentru ca distanta fata de Romania nu este prea mare, adica sub 900 de kilomentri de la Bucuresti, pentru reducerea costurilor s-a recurs la autocar.

Skiathos, situata foarte aproape de continent, are doar cinci mii de locuitori. Pentru ca are doar patru kilometri latime si 14 lungime, este usor de parcurs la costuri foarte reduse.

O alta noua destinatie low-budget este Muntenegru. Cel mai tanar stat suveran al planetei, care si-a declarat independenta abia cu sase ani in urma, a reusit sa devina foarte repede una dintre perlele turismului mondial. Nume foarte cunoscute, printre care Bill Gates, Roman Abramovici, Angelina Jolie si Brad Pitt, i-au accentuat faima dupa ce si-au facut vacantele aici.

Muntenegru beneficiaza de multe zile cu soare, dar si de zapezi bogate iarna. Peste 60 la suta din teritoriul sau este situat la altitudini de peste o mie de metri, motiv pentru care toamna si primavara poti sa schiezi dimineata si apoi sa cobori sa faci o baie in mare.

Mai mult, in Muntenegru, considerat unul dintre cele mai ecologice locuri din Europa, se gaseste singurul fiord din zona mediteraneana, Kotor, care intra 28 de kilometri in interiorul continentului. Lacul Skadar - situat la 40 de kilometri de litoral - este cel mai mare din Peninsula Balcanica.

"Avem doua locatii oferite pentru clientii cu buget economic, respectiv vila Mare din statiunea Budya, la un tarif de 182 de euro, si vila Bonita, din statiunea Ulcinj, la 162 de euro, ambele in conditii similare celor precedente", a mai spus reprezentantul Europa Travel.

Pe de alta parte Traian Badulescu, general manager Travel Advisor Media, este de parere ca destinatiile turistice la mare cautare vor ramane in continuare litoralul romanescu, Bulgaria si Grecia.

Consultantul atrage atentia asupra faptului ca romanii nu trebuie sa se ingrijoreze cu privire la grevele si protestele din Grecia fiindca acestea nu au loc in timpul sezonului estival.

Celor care au un buget limitat, Traian Badulescu le recomanda litoralul romanesc.

"De exemplu, la un hotel de doua stele din Venus, timp de o saptamana cu mic dejun inclus poti plati 520 de lei. Pe extern, cea mai accesibila si mai ieftina destinatie ramane Bulgaria. Aici un pachet all inclusive din iunie pana in septembrie costa aproximativ 200 de euro de persoana.

In afara de Bulgaria ar fi Turcia, in Kusadasi, dar majoritatea romanilor aleg cinci stele in Antalya, la all inclusive. Un astfel de pachet ajunge la 1000 de euro/persoana pe saptamana.

Se poate sta si cu 200-300 de euro/persoana fara avion sau 400-500 de euro/persoana, dar la hoteluri de trei stele", a declarat consultantul in turism pentru Business24.

De asemenea, acesta recomanda romanilor sa vaneze din timp ofertele early booking, atat pe circuitele interne, cat si pe cele externe, care oferta reduceri de 30% pana la 31 martie.

"Bulgaria a inceput cu ofertele de early booking de la sfarsitul anului trecut, apoi Christian Tour a lansat oferte de "firt minute" inca din octombrie anul trecut pe Bulgaria si Grecia", a mai adaugat acesta. De asemenea, in vara anului 2012 vor reveni in trend destinatii precum Malta, Cipru, Croatia si Muntenegru.

In opinia lui Traian Badulescu, Croatia si Muntenegru nu sunt atat de ieftine precum Bulgaria, aici preturile variind intre 400-500 de euro de persoana pe sejur de 7 zile.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#destinatii low cost vara, #vacanta strainatate agentii turism, #oferte agentii turism romania, #vacante ieftine romania, #pret sejur bulgaria, #oferte turistice europa travel , #Pachete turistice