Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Paradisul bogatasilor isi deschide portile

Paradisul bogatasilor isi deschide portile
In ultimii ani, despre Snagov s-a vorbit mai ales ca despre un paradis secret al demnitarilor si al bogatasilor de "Top 300" care si-au ridicat palate pe malul lacului. Acum, intreprinzatorii locali si snagovenii vor ca aceasta perceptie sa se schimbe, iar comuna sa-si redobandeasca farmecul si prosperitatea de altadata, cand turistii veneau cu miile in zona, iar localnicii aveau de lucru.O firma de consultanta, Compass Consulting, a finantat, din proprie initiativa, prima harta detaliata cu obiectivele turistice si agentii economici din Snagov (pensiuni, restaurante, baze sportive, transportatori etc.), precum si un site Internet (www.snagov.ro), care poate fi accesat de turisti si de potentialii investitori. "In perioada 1970-1981, in Snagov soseau circa 10.000 de turisti in fiecare saptamana, asa ca intrebarea a fost: "Se poate face si acum ceva pentru turismul din zona?". Ne-am gandit ca nu exista, pentru inceput, doua lucruri: un site Internet si o harta", a declarat Constantin Turmac, managing partner la Compass. Pentru atingerea celor doua obiective, intreprinzatorii locali au format un prim parteneriat. "Dorim mai intai sa se stie ca existam", au spus ei.

Agroturism cu catei si purcei

Pensiunea "Floarea Soarelui" din Tancabesti (comuna Snagov), inclusa in circuitul agroturistic, se adreseaza atat turistilor romani, cat si celor straini cu o oferta noua: gazduirea familiilor cu copii (inclusiv sugari) si a posesorilor de caini (impreuna cu patrupedele lor). "Ii primim pe toti cu mare bucurie, pentru un week-end sau pentru mai multe zile. Avem sala de mese cu camera de joaca pentru copii, parc cu foisoare, cuptor in aer liber cu gratar, gradina de zarzavat ecologica si un ponei care abia asteapta sa fie calarit de copii. Organizam plimbari cu caruta in Codrii Vlasiei, iar iarna - cu sania", a declarat Ilina Cojocaru, proprietara pensiunii. De Craciun, oaspetii sunt asteptati la taiatul si preparatul porcului. Preturile sunt de 35 de euro pe noapte de persoana, cu pensiune completa. Pentru copiii de pana la 2 ani se acorda reducere de 100%, iar pentru cei intre 2 si 12 ani - de 50%.
O alta pensiune agroturistica renumita este Casa Phoenix (trei margarete) din Snagov Sat. Ofera cinci camere duble cu baie, TV prin cablu si terasa proprie, debarcader, bazin pentru copii, salupa si barca cu vasle. Vila poate fi inchiriata si de bucurestenii care doresc sa-si petreaca pe lacul Snagov zilele aniversare impreuna cu familiile si prietenii lor, a declarat Magda Szekely, proprietara pensiunii. Pretul unei camere este de 50 de euro pe zi, cu micul dejun inclus.
Posibilitate de cazare a turistilor-jucatori de tenis exista si la asociatia privata "Club Tenis Sport Bucuresti". Presedintele asociatiei, Mihai Tomescu, spune ca a infiintat aceasta structura pentru a indruma copiii catre tenis, intr-un cadru organizat si disciplinat, astfel incat, pe langa petrecerea agreabila a timpului liber, sa poata forma grupuri de elita din care sa fie selectionati sportivi de performanta. Baza de tenis detine deja doua terenuri pe zgura, aproape de lac. Aici se pot organiza minitabere cu caracter recreativ si sportiv, turnee, dar si cursuri de initiere in tenis.

Bai termale virgine

Pe langa cadrul natural deosebit al zonei - lacul si Codrii Vasiei - Snagovul dispune si de o alta resursa de aur, inca neexploatata: ape termale la 87-90°C. Pentru valorificarea lor, autoritatile au primit deja mai multe oferte de la investitorii straini, care doresc sa construiasca o statiune balneoclimaterica. Primaria ar urma sa se asocieze in acest proiect cu investitorul, punandu-i la dispozitie, pe 49 de ani, un teren de 70 de hectare, la ferma Vlasia.

Dracula isi asteapta oaspetii

Staretul Manastirii Vlad Tepes (situata pe insula din Silistea Snagovului), Varahiil Banateanul, isi aminteste cu bucurie de vremurile cand celebrul lacas era vizitat de mii de persoane si solicita autoritatilor locale sa organizeze curse regulate cu vaporasul, pentru turisti. "Acum nu prea mai trece lumea pe aici. Intre octombrie si mai, abia daca mai vin doua-trei persoane pe luna. Au venit iarna cei de la televiziunile italiene RAI 1 si RAI 2. I-au adus cu sania pe lac, de fapt cu o barcuta de plastic in loc de sanie", spune parintele. In manastirea de pe insula, celebra fortareata a lui Vlad Tepes, se afla si mormantul vajnicului domnitor, dispus chiar in fata altarului, astfel incat preotii sa treaca peste el. Unii istorici sustin ca aici s-ar afla doar trupul lui Tepes (fara capul care a fost trimis turcilor, infasurat intr-o naframa), altii cred ca mormantul gazduieste doar inima. "Vlad Tepes a impartit aceasta insula in doua: credinta si dreptate, crucea si teapa. De aceea era si temnita aici", spune Varahiil Banateanul. Chiar in spatele bisericii se afla o camera de tortura, cu tepe si spanzuratori pentru nelegiuiti. Desi considera ca romanul lui Bram Stoker nu prea seamana cu povestea domnitorului roman, staretul povesteste cu nostalgie despre timpul lui Vlad Tepes: "Daca pierdeai un portofel sau cheile de la casa, le gaseai dupa trei zile, in acelasi loc. Astazi nu le mai gasesti".

Camelia Popa
Romania Libera


Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1396 ori