Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Croaziera cu barca de pescuit

Croaziera cu barca de pescuit
In unele zone, turismul este o adevarata industrie. Exista si locuri in care potentialul zonei este ignorat. Judetul Mehedinti este un exemplu. Desi aici sint locuri ce ar merita vizitate, acestea sint aproape necunoscute chiar si romanilor.
Probabil ca putini turisti se gindesc sa-si petreaca o vacanta in judetul Mehedinti. Ca multe alte locuri din tara, nici obiectivele turistice din aceasta zona nu sint cunoscute. Judetul are un real potential turistic, care insa nu este exploatat la maximum. Porturile de la Dunare nu sint inca pregatite sa devina locuri de escala pentru vasele de croaziera. Locuri precum Piciorul Podului lui Traian sau Cetatea Ada Kaleh sint printre putinele cunoscute de catre cei care intentioneaza sa petreaca o zi sau doua in zona.

Apolodor la Dunare

Diversitatea reliefului este, pentru specialisti, punctul forte. Dunarea si defileul sau, fenomenele carstice unice in Europa, lacurile de acumulare, viaductele inaltate deasupra unor vai salbatice sint considerate locuri care pot aduce numerosi turisti. Turismul rural poate fi o solutie. Oficialii ANTREC intentioneaza ca in perioada imediat urmatoare sa promoveze programe turistice care sa cuprinda zone ca Ponoare, Dubova, Girla Mare, Simian, Podeni, Drobeta-Turnu Severin. Aici se afla Piciorul Podului lui Traian, construit de Apolodor din Damasc, intre anii 103 si 105. La Cetatea Tricule s-au gasit urme ale trecerii romanilor, dar si vestigii medievale. Alte obiective turistice care merita atentie sint Manastirea Sfinta Ana, Cetatea Ada Kaleh, Cazanele Mici. Cele mai multe zone turistice se afla insa in zona Ponoare: Pestera Ponoare, Podul lui Dumnezeu, Lacul Zaton, Padurea de Liliac, Pestera Bulba.

Sansa ratata

Faptul ca orase mari se afla la Dunare reprezinta o sansa ca in zona sa se promoveze posibilitati de agrement, precum croazierele. A"Turismul de croaziera este o sansa pentru Mehedinti care ar ajuta la dezvoltarea zonei, insa fara o infrastructura adecvata navele de croaziera trec pe linga Severin si Orsova fara sa opreasca. Orasul Drobeta-Turnu Severin are o pozitie strategica pentru acest gen de turism, iar vasele care trec pe Dunare ar trebui sa opreasca aici, insa portul este aproape inexistentA", spune Daniela Ditoiu, director executiv al ANTREC. Pentru cei care vor insa neaparat sa iasa la Dunare, este accesibila o partida de pescuit. Altii pot sa opteze pentru o drumetie catre locurile care pot fi vizitate. Preturile la cazare nu sint mari. O camera dubla la o pensiune costa intre 45 si 7 RON/zi, iar masa intre 35 si 50 de RON/persoana/zi.

Exista sperante ca situatia sa se schimbe in viitor.

Exploatarea potentialului natural depinde insa numai de actiunea autoritatilor de a amenaja Dunarea si de a promova judetul ca fiind unul in care oamenii pot sa-si petreaca o vacanta fara sa se plictiseasca.

Cotidianul

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1543 ori