Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Oferte Craciun 2013 in Romania. Cat costa vacanta de sarbatori

Oferte Craciun 2013 in Romania. Cat costa vacanta de sarbatori


Chiar daca mai sunt doua luni pana la Craciun, este bine sa te gandesti inca de pe acum unde iti petreci vacanta, intrucat locurile din hoteluri si pensiuni se ocupa rapid si risti sa nu mai gasesti nimic disponibil.

In plus, cu cat amani rezervarea cazarii pentru vacanta de Craciun, cu atat sunt sanse mai mari sa gasesti preturi majorate.

Valea Prahovei, rezervata in proportie de 60%

Valea Prahovei este an de an una dintre destinatiile preferate de romani pentru petrecerea vacantei de Craciun, asa ca nu ar trebui sa te mire ca deja s-au ocupat aproximativ 60% dintre locurile de cazare, scrie Acasa.ro.

Preturile nu difera foarte mult de cele de anul trecut, astfel ca pentru 3-4 nopti de cazare la doua stele, trebuie sa scoti din buzunar cel putin 350 de lei de persoana. Preturile cresc, bineinteles, odata cu numarul de stele si cu facilitatile puse la dispozitie.

Pentru un pachet de 3 nopti la un hotel de 3 stele, pretul sare de 1500 de lei. Daca vrei un pachet de 5 nopti de cazare, care sa cuprinda inclusiv noaptea de Revelion si cina festiva, ajungi sa platesti aproape 3000 de lei.

Daca te grabesti sa-ti rezervi locuri pentru vacanta de Craciun, poti beneficia de discounturi avantajoase, de 10-15%.

Sejur in Poiana Brasov cu 350 de euro

O alta destinatie indragita pentru vacanta de Craciun este si Poiana Brasov. Pentru un sejur de o saptamana, bugetul tau va fi mai sarac cu cel putin 350 de euro. Oferta este valabila pentru hotelurile de 4 stele si include cina festiva, sauna, piscina, fitness si alte facilitati.

La un hotel de 3 stele, pentru 3 nopti de cazare in preajma Craciunului platesti in jur de 300 de lei daca vrei camera dubla.

Craciunul in Bucovina cu preturi pentru toate buzunarele

Frumusetea Bucovinei atrage intotdeauna turisti, cu atat mai mult de sarbatorile de iarna. Daca vrei sa iti petreci vacanta de Craciun in aceasta zona, trebuie sa stii ca preturile sunt pentru toate buzunarele, in functie de cate margarete sau stele alegi.

De exemplu, la un hotel de 4 stele din Gura Humorului, 3 nopti de cazare intr-o camera dubla costa 240 de euro de persoana. Daca alegi sa te cazezi la o pensiune de 3 stele din Vatra Dornei si vrei sa mergi cu toti prietenii, poti rezerva intreaga unitate cu 5000 de ron pentru 5 nopti.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2462 ori